A IX-a ediție a Conferinței „Ziua Profesiilor Liberale din România”
Telex » Știri
4 noiembrie 2016
Uniunea Profesiilor Liberale din România a organizat astăzi cea de-a IX-a ediţie a Conferinţei „Ziua Profesiilor Liberale din România”, cu tema „Vocaţia antreprenorială a profesioniştilor liberali”. La eveniment au luat parte reprezentanţi ai asociaţiilor de profesii liberale, ai unor autorităţi publice, instituţii şi organizaţii relevante pe plan naţional şi internaţional. Președintele CECCAR, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, împreună cu directorul general, lect. univ. dr. Florin Dobre, au participat la conferinţă. Intervenția la dezbateri a președintelui Corpului a fost urmărită cu deosebit interes de cei prezenți. Tema abordată - „Antreprenoriatul în profesia contabilă” – a inclus aprecieri conceptuale și elemente definitorii ale practicii, toate subsumate intereselor reciproce ale prestatorului și beneficiarului de servicii. Un loc important în alocuțiune l-au ocupat referirile la procesele de reglementare și de dereglementare, astfel încât principiile și directivele UE să fie puse în aplicare potrivit condițiilor specifice ale fiecărei țări și ale fiecărei profesii. Totodată, a relevat impactul noilor tehnologii asupra profesiei contabile și, în general, asupra profesiilor liberale. În condițiile actuale și potrivit tendințelor care se vor afirma mai puternic în viitor, expertul contabil – el însuși, în multe situații, antreprenor - devine, într-o măsură tot mai mare, un consilier de neînlocuit al managerului, un coparticipant la actul decizional la nivelul firmelor. Lucrul în echipă reprezintă un factor esențial în obținerea performanțelor profesionale.
La Conferință și-au expus punctele de vedere, între alții, Emilian Radu, preşedintele Uniunii Profesiilor Liberale din România (UPLR), Adrian Vascu, prim-vicepreședinte al UPLR, Gabriel Radu, vicepreședinte al UPLR, Florin Jianu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România – CNIPMMR, Florian Costache, președintele Consiliului Economic și Social, Vasile Iuga, Senior Advisor PwC. Vorbitorii s-au referit la căile și mijloacele de obținere a unei creșteri economice sustenabile, inclusiv prin sprijinirea capitalului autohton, perfecționarea legislației, orientarea procesului educațional potrivit cerințelor pieței muncii, cu accent pe formarea și încurajarea spiritului antreprenorial, pe asigurarea resurselor umane și financiare în vederea promovării intereselor tuturor celor care prestează servicii specifice profesiilor liberale.
În cadrul Conferinței, au fost prezentate mesaje din partea unor instituții europene și a unor organizații ale profesiilor liberale la nivel continental și mondial. (Al.R.)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”