Activele nete ale fondurilor deschise locale de investiții au atins 21,2 miliarde lei, în iulie
Telex » Știri
12 august 2016
Activele nete ale fondurilor deschise locale de investiţii au crescut cu 1,1%, de la începutul anului până la finele lunii iulie, la 21,2 miliarde de lei (4,75 miliarde euro), informează Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România (AAF). Fondurile locale au înregistrat în luna iulie intrări nete de 67,4 milioane lei (15 milioane euro), fiind vizate în special fondurile de obligaţiuni (20,7 milioane lei) alături de fondurile din categoria „altele” (+70,5 milioane lei) şi în mai mică măsură cele diversificate (+1 milioane lei), în timp ce au fost înregistrate ieşiri nete la fondurile cu capital protejat (- 8,2 milioane lei), de randament absolut (-6,4 milioane lei), de acţiuni (-6,1 milioane lei) şi cele monetare (-4,1 milioane lei), precizează AAF. Potrivit aceleiaşi surse, activele nete exprimate în lei ale fondurilor deschise străine distribuite în România au crescut în iulie cu 1,9% comparativ cu luna iunie, până la nivelul de 2,42 miliarde de lei (541 milioane de euro) şi au înregistrat de la începutul anului o creştere de 2,4%.
(Sursa: Agerpres)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”