Țara noastră, locul 55 pe plan global la atragerea angajaților valoroși
Numărul 2, 24-30 ianuarie 2017 » Breviar statistic
România ocupă locul 55 pe plan global, din 118 țări analizate, din punctul de vedere al eficienței atragerii și păstrării de angajați valoroși, potrivit studiului Global Talent Competitiveness Index (GTCI), realizat de compania de recrutare Adecco, citat de News.ro. Cercetarea este realizată anual și măsoară modul în care țările cultivă, atrag și păstrează candidații, oferind resurse pentru a dezvolta strategii de creștere a competitivității pe piața globală a muncii.
Elveția și Singapore ocupă primele locuri în clasament, iar patru țări nordice sunt prezente în top 10: Suedia, Danemarca, Finlanda și Norvegia. Marea Britanie și Statele Unite ale Americii se găsesc pe locul al treilea și al patrulea. „Țările de la vârful topului împărtășesc trăsături-cheie, cum ar fi sisteme educaționale care satisfac nevoile economiei, politici de angajare care favorizează flexibilitatea, mobilitatea și spiritul antreprenorial, precum și relații strânse între mediul de afaceri și decidenții politici”, se arată în studiu.
România se clasează pe locul 55 din 118 țări analizate în raport, după state precum Kazahstan, Macedonia, Bulgaria, Panama, Mauritius, Muntenegru și Croația. Țara noastră depășește, în schimb, state precum Rusia, Kuwait, Oman, Serbia, Turcia, Argentina și Ucraina.
Criteriile luate în calcul de realizatorii studiului sunt modul în care țările analizate formează candidați, îi atrag, îi dezvoltă, îi rețin și ce aptitudini tehnice și globale au aceștia.
Cea mai slabă plasare în clasament, pentru România, este legată de atragerea candidaților, locul 82. Singurul capitol la care țara noastră performează este cel al dezvoltării resurselor umane, locul 53.




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”