Adrian Oros: Măsura privind sprijinul de instalare a tinerilor fermieri va fi lansată la 15 iulie
Telex » Știri
3 iulie 2020
Măsura privind sprijinul acordat tinerilor fermieri prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020) va fi lansată la 15 iulie, cu o alocare de 43 milioane euro, din care 20 milioane euro pentru cei care aplică din diaspora, a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, citat de Agerpres. „Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri, măsură care va fi lansată în 15 iulie, până în 15 octombrie, va avea 43 de milioane de euro, din care 20 de milioane de euro, cum am spus şi altădată, tinerilor fermieri din diaspora. Acolo unde există posibilitatea, vom acorda în concesiune până la 50 de hectare teren”, a spus Adrian Oros.
El a precizat că în iulie va mai fi lansată o măsură dedicată zonei montane, iar în august măsurile de sprijin pentru participarea la schemele de calitate şi pentru activităţile de informare şi promovare desfăşurate de grupurile de producători în cadrul pieţei interne.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”