AFIR: 40 de milioane de euro prin PNDR 2020 pentru cooperarea între actorii lanțului de aprovizionare
Telex » Știri
6 septembrie 2021
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) primește, până la 26 noiembrie, cereri de finanțare pentru investiții prin submăsura 16.4/16.4a - Sprijin acordat pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectorul agricol și pomicol din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020). Potrivit unui comunicat al AFIR, citat de Agerpres, beneficiarii eligibili care pot primi finanțare prin submăsurile 16.4 și 16.4a sunt parteneriatele constituite, în baza unui Acord de Cooperare, din cel puțin un fermier, un grup sau o organizație de producători sau cooperativă, care își desfășoară activitatea în sectorul agricol/ pomicol și cel puțin un partener din categoriile: fermieri, microîntreprinderi și întreprinderi mici, organizații neguvernamentale, autorități publice, unități școlare (inclusiv universitățile de profil), unitățile sanitare, de agrement și de alimentație publică.
Cuantumul sprijinului acordat prin aceste două submăsuri este 100% nerambursabil, iar valoarea sprijinului este de 250.000 de euro.
Fondurile alocate pentru această sesiune se ridică la 40 milioane euro pentru sM 16.4. Pragul minim de selecție al proiectelor pentru cele două submăsuri este de 10 puncte.
Potrivit AFIR, depunerea cererilor de finanțare se realizează online pe www.afir.info.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice