AFM: Programul Rabla Clasic 2021 pentru persoanele fizice ar putea fi suplimentat
Telex » Știri
28 octombrie 2021
Programul Rabla Clasic 2021 pentru persoanele fizice ar putea fi suplimentat, iar în prezent Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), împreună cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), este în proces de identificare a unor resurse financiare necesare unor noi alocări, informează AFM, printr-un comunicat citat de Agerpres. „Pentru Programul Rabla Clasic, ritmul înscrierilor s-a menținut crescut, ceea ce a condus la suplimentări pe parcursul anului. Pentru acest program, valoarea alocată persoanelor fizice în anul 2021 este de 510 milioane lei, care a fost integral rezervată, fiind necesară o nouă suplimentare. Mă bucură că există un interes atât de mare pentru acest program, ceea ce reprezintă un mesaj foarte important din partea cetățenilor, că își doresc un aer mai curat și că vor să contribuie la reducerea impactului asupra calității aerului din marile aglomerări urbane”, a declarat președintele AFM, Lorand Arpad Fulop.
Potrivit sursei citate, având în vedere faptul că, în prezent, bugetul alocat persoanelor fizice în cadrul Programului Rabla Clasic este epuizat, AFM și MMAP analizează identificarea unor resurse financiare necesare unor noi alocări.
Datele AFM arată că, la ediția din acest an a Programului Rabla Clasic, care a demarat pe 26 aprilie, s-au înscris 40.000 de persoane fizice.
În cadrul acestui program, valoarea primei de casare este de 7.500 de lei, iar valoarea eco-bonusurilor acordate pentru stimularea achiziționării autoturismelor cât mai puțin poluante, în funcție de tehnologia folosită, este de 1.500 de lei - pentru autovehiculele cu emisii scăzute, respectiv de 3.000 de lei la achiziționarea unui autovehicul nou echipat cu sistem de propulsie hibrid.
Eco-bonusurile se pot cumula în cazul în care mașina nouă îndeplinește ambele condiții, ajungându-se astfel la o reducere de 12.000 de lei din prețul total al autovehiculului nou. Pentru achiziționarea de motociclete noi în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat se acordă o primă de casare de 5.500 de lei.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”