Alianța Europeană pentru o Redresare Economică Verde face apel la mobilizare pentru investiții verzi post-criză
Telex » Știri
15 aprilie 2020
180 de decidenţi politici, oameni de afaceri, sindicate, ONG-uri şi think tank-uri au înfiinţat Alianţa Europeană pentru o Redresare Economică Verde, la iniţiativa preşedintelui Comisiei de Mediu din cadrul Parlamentului European, Pascal Canfin, se arată într-un comunicat al iniţiatorilor, citat de Agerpres. „În faţa crizei coronavirusului, cea mai mare provocare cu care s-a confruntat Europa pe timp de pace, cu consecinţe devastatoare şi un şoc pentru economie mai dur decât criza din 2008, miniştri din 11 ţări, 79 de europarlamentari din 17 state membre, 37 CEO, 28 de asociaţii patronale reprezentând 10 sectoare diferite, confederaţia sindicală reprezentând membrii din 90 de organizaţii sindicale naţionale şi 10 federaţii sindicale, 7 ONG-uri şi 6 think tank-uri s-au angajat să lucreze împreună pentru a crea, sprijini şi implementa soluţii pentru a pregăti economiile pentru lumea de mâine. Acest prim apel pan-european de mobilizare pentru programele de investiţii verzi post-criză va contribui la construirea planurilor de redresare şi transformare care consacră lupta împotriva schimbărilor climatice şi a biodiversităţii ca pilon al strategiei economice”, se menţionează în comunicat.
Potrivit reprezentanţilor noii entităţi, alianţa se angajează să contribuie la luarea deciziilor post-criză legate de investiţiile necesare pentru repornirea şi relansarea economiei. „Împărtăşind credinţa că redresarea economică va veni doar cu investiţii masive menite să protejeze şi să creeze locuri de muncă şi să sprijine toate companiile, regiunile şi sectoarele care au suferit din cauza economiei care s-a oprit brusc, alianţa se angajează să contribuie la luarea deciziilor post-criză legate de investiţiile necesare pentru repornirea şi relansarea economiei noastre. COVID-19 nu va face ca schimbările climatice şi degradarea naturii să dispară. Lupta împotriva acestei crize nu va fi câştigată fără un răspuns economic solid. Alianţa se angajează să participe simultan la lupta şi victoria din aceste două bătălii şi, făcând acest lucru, toţi vor ieşi mai puternici împreună”, susţine Alianţa Europeană pentru o Redresare Economică Verde.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice
August 2025: oferta cultural-artistică se menține la cote înalte
Turneele artistice, mărturii despre o efervescentă vară culturală
Pregătirile pentru Festivalul „George Enescu” anunță un eveniment muzical fără precedent național și internațional
Start în sesiunea de vară a Amfiteatrului în aer liber al Teatrului Național București