Alocarea bugetară pentru cercetare și dezvoltare experimentală, în UE, 275,6 euro pe persoană; în România, nivelul este de 21,2 euro pe persoană
Telex » Știri
7 august 2024
Alocările bugetare guvernamentale pentru cercetare și dezvoltare experimentală (R&D) la nivelul UE s-au situat anul trecut la 275,6 euro pe persoană, o creștere de 53,3% față de 2013 (181 euro pe persoană), iar România a avut cea mai scăzută alocare bugetară pe persoană, conform datelor publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. Cele mai ridicate alocări au fost înregistrate, în 2023, în Luxemburg (646,6 euro pe persoană), Danemarca (552,4 euro pe persoană) și Germania (529,3 euro pe persoană). La polul opus, țările membre ale UE cu cele mai scăzute alocări bugetare pentru cercetare și dezvoltare experimentală au fost România (21,2 euro pe persoană), Bulgaria (33,1 euro pe persoană) și Ungaria (48,1 euro pe persoană).
În 2023, alocările bugetare guvernamentale totale pentru R&D la nivelul UE s-au situat 123,684 miliarde de euro, echivalentul a 0,73% din PIB. Este o creștere de 5,3% față de 2022 (117,424 miliarde de euro) și de 54,8% comparativ cu 2013 (79,886 miliarde de euro).
Între 2013 și 2023, aproape toate guvernele UE au majorat alocările lor bugetare pentru R&D, cele mai mari creșteri procentuale fiind în Letonia (291%, de la 16 euro pe persoană în 2013 la 62,6 euro pe persoană în 2023), Polonia (147%, de la 37,8 euro la 93,3 euro) și Bulgaria (133%, de la 14,2 euro la 33,1 euro). Singura țară din UE care a raportat un declin de 28% a fost Ungaria (de la 66,9 euro la 48,1 euro).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”