ANAF intenționează să nu mai ceară agenților economici numărul de card al clienților care au plătit electronic
Telex » Știri
28 iulie 2016
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) au anunţat că iau în considerare modificarea prevederilor dintr-un proiect de hotărâre de Guvern, potrivit cărora Fiscul ar fi urmat să primească toate datele disponibile despre deţinătorul unui card, în cazul plăţilor electronice, inclusiv numărul cardului şi date pe care băncile nu le deţin. Reprezentanţii MFP au precizat, astăzii, pe pagina de Facebook a instituţiei, că proiectul aflat în dezbatere publică are în vedere creşterea gradului de conformare a operatorilor economici, reducerea evaziunii fiscale şi scoaterea la suprafaţă a veniturilor care nu sunt întotdeauna declarate de agenţii economici. "Concret, propunerea vizează corelarea datelor înregistrate pe bonul fiscal transmis Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de către aparatele de marcat electronice fiscale cu datele comunicate de POS-urile pentru bunurile/serviciile pentru care plata se face prin intermediul cardului", susţin reprezentanţii ministerului. Potrivit acestora, datele sunt utile pentru determinarea corectă a bazei impozabile, în cazul în care casele electronice de marcat întrerup transmiterea de informaţii către ANAF (defecţiune, suspendare servicii internet, pană de curent, rea intenţie etc).
Reamintim că proiectul privind Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aflat în dezbatere publică pe site-ul instituţiei din 12 iulie 2016, precizează, în Anexă, la art. 4, alin. (3): "În cazul plăţilor electronice, efectuate cu cardul bancar prin intermediul POS-ului, entitatea care gestionează certificarea/autorizarea tranzacţiei va comunica Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, simultan cu transmiterea tranzacţiei către instituţia acceptantă şi următoarele date: a) ID terminal; b) ID comerciant; c) numărul bonului fiscal; d) valoarea bonului fiscal; e) data, ora şi minutul emiterii bonului fiscal; f) instituţia acceptantă; g) numărul cardului utilizat pentru efectuarea plăţii; h) cod autorizare plată; i) toate detaliile disponibile cu privire la identitatea deţinătorului cardului".
(Sursa: Agerpres)




Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil