ANAF: Modelul formularelor utilizate de instituțiile financiare pentru îndeplinirea obligațiilor de raportare în scopul realizării schimbului de informații în temeiul instrumentelor juridice de drept internațional la care România este parte, în consultare publică

ANAF: Modelul formularelor utilizate de instituțiile financiare pentru îndeplinirea obligațiilor de raportare în scopul realizării schimbului de informații în temeiul instrumentelor juridice de drept internațional la care România este parte, în consultare publică

Telex » Știri 15 septembrie 2022  

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat în transparență decizională proiectul de Ordin pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate de instituțiile financiare raportoare în vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 62 alin. (1) și art. 291 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Inițiatorii menționează, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că, în conformitate cu prevederile Directivei 2014/107/UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, transpusă în Codul de Procedură Fiscală, la art. 291, alin. (4), cu Legea 70/2016 pentru ratificarea Acordului multilateral al autorităților competente pentru schimb automat de informații privind conturi financiare (Standardul Comun de Raportare - SCR), precum și cu Legea 233/2015 privind ratificarea Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii pentru îmbunătățirea conformării fiscale internaționale și pentru implementarea FATCA, instituțiile financiare raportoare (IFR) din România au obligația de a raporta anual către ANAF informații privind conturile financiare ale contribuabililor nerezidenți conform art. 62 alin.(1), alin. (3) respectiv art.291 alin.(4) din Legea 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală cu modificările și completările ulterioare.

Prin OUG nr. 102/2022, au fost aduse modificări și completări Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Astfel, prin actul normativ menționat a fost instituită obligația ANAF de a aproba formularul care trebuie utilizat de instituțiile financiare pentru îndeplinirea obligațiilor de raportare în scopul realizării schimbului de informații în temeiul instrumentelor juridice de drept internațional la care România este parte (DAC 2, SCR, FATCA), astfel:

- art. 62 alin. (4): ”Prin ordin al președintelui A.N.A.F. se aprobă formularul utilizat de instituțiile financiare raportoare în vederea îndeplinirii obligației prevăzute la alin. (1), respectiv a obligației prevăzute la art. 291 alin. (4).”;

Totodată, art. II, alin. 3 din OUG nr. 102/2022 prevede: „Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală prevăzut la art. 62 alin. (4) din Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv și cu cele aduse prin prezenta ordonanță de urgență, se aprobă în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

În acest context, ANAF a elaborat acest proiect de Ordin pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor menționate.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.