ANAF urmează să actualizeze Procedura de înregistrare a contractelor de fiducie

ANAF urmează să actualizeze Procedura de înregistrare a contractelor de fiducie

Numărul 1, 14-20 ian. 2026  »  Direct de la sursă

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) propune, printr-un proiect de Ordin publicat astăzi în transparență decizională, modificarea și completarea OPANAF nr.1193/2021 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de fiducie sau ale construcțiilor juridice similare fiduciei, de organizare și funcționare a Registrului central al fiduciilor și al construcțiilor juridice similare fiduciilor, pentru aprobarea Procedurii privind accesul la Registrul central al fiduciilor și al construcțiilor juridice similare fiduciilor, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare. ANAF reamintește, în Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, că, prin Legea nr.129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, a fost instituită obligativitatea transmiterii către organul fiscal central de informații adecvate, corecte și actualizate cu privire la beneficiarul real al fiduciilor și organizarea la nivel central a registrului fiduciilor. Potrivit art.780 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, sub sancțiunea nulității absolute, contractul de fiducie și modificările acestuia trebuie să fie înregistrate, la cererea fiduciarului, în termen de o lună de la data încheierii acestora, la organul fiscal competent să administreze sumele datorate de fiduciar bugetului general consolidat al statului.

Pentru aplicarea acestor prevederi a fost emis OPANAF nr.1193/2021, cu modificările și completările ulterioare, prin care au fost stabilite: fluxul procedural pentru înregistrarea contractelor de fiducie și a construcțiilor juridice similare fiduciei; structura Registrului central al fiduciilor și al construcțiilor juridice similare fiduciilor; procedura de acces la registru, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.129/2019.

Reglementările referitoare la organizarea Registrului central al fiduciilor au fost modificate și completate prin Legea nr.164/23.10.2025 pentru aprobarea OUG nr. 123/2022 privind modificarea Legii nr.129/2019.

Modificările au vizat, în principal: a) stabilirea obligației de declarare a informațiilor referitoare la beneficiarul real, precum și a termenului de declarare; b) instituirea obligației ca, pentru contractele de fiducie înregistrate anterior intrării în vigoare a Legii nr.164/2025, să fie declarate/actualizate informațiile privind beneficiarul real; c) reglementarea sancțiunilor aplicabile pentru nerespectarea obligațiilor instituite conform lit.a) și b).

În acest context – precizează ANAF în Referatul de aprobare – a devenit necesară completarea prevederilor OPANAF nr.1193/2021, astfel:

completarea Procedurii de înregistrare a contractelor de fiducie sau a construcțiilor juridice similare fiduciei cu prevederi referitoare la obligația declarării informațiilor privind beneficiarul real, termenul de declarare, precum și sancțiunile aplicabile în caz de nerespectare a acestei obligații;

stabilirea fluxului procedural privind radierea, din oficiu, a fiduciei sau a construcției juridice similare fiduciei din Registrul central al fiduciilor și al construcțiilor juridice similare fiduciilor, în cazul în care nu au fost declarate informațiile privind beneficiarul real al fiduciei sau al construcției juridice similare fiduciei;

stabilirea fluxului procedural pentru aplicarea dispozițiilor tranzitorii privind declararea/actualizarea beneficiarului real în cazul contractelor de  fiducie sau a construcției juridice similare fiduciei înregistrate anterior intrării în vigoare a Legii nr.164/2025;

stabilirea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru radierea,  din oficiu, a fiduciei sau a construcției juridice similare fiduciei pentru nedeclararea/ neactualizarea  informațiilor privind beneficiarul real al fiduciei.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.