ANAT: Turismul revine la normal, după doi ani de pandemie
Telex » Știri
24 martie 2022
Turismul își revine, după doi ani de pandemie, în contextul în care numărul celor care și-au făcut rezervare în acest an se apropie de nivelul din 2019, se arată într-un comunicat al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), citat de Agerpres. Evenimentele din Ucraina au afectat rezervările la finele lunii februarie și în prima parte a lunii martie, însă turiștii au realizat că este vorba despre un conflict care nu aparține României și că a sosit momentul să își trăiască viața normal.
„Faptul că România a eliminat total restricțiile începând cu 9 martie a contribuit enorm la creșterea cererii turistice. Turiștii optează atât pentru destinații externe, cât și pentru România, pe care o consideră o destinație sigură”, a menționat Dumitru Luca, președintele ANAT.
La ora actuală, în România vacanțele se pot desfășura fără probleme, restricțiile fiind eliminate atât pentru turismul intern, cât și pentru românii care revin din alte țări ori pentru străinii care sosesc în țara noastră. Din ce în ce mai multe țări au renunțat total la restricții sau urmează să renunțe, precum Franța, Spania, Italia (de la 1 aprilie), Grecia, Marea Britanie, Israel ori Iordania.
Românii călătoresc și în prezent, iar avioanele zboară normal către Egipt, Emiratele Arabe Unite sau către destinațiile exotice precum Zanzibar, Maldive, Republica Dominicană ori Sri Lanka. „În contextul în care toate produsele și utilitățile se scumpesc, în cazul turismului, tarifele negociate încă din toamna 2021 rămân neschimbate sau chiar pot fi mai atractive prin intermediul ofertelor speciale. La ora actuală, hotelierii introduc oferte speciale cu ocazia sărbătorilor, precum Florii, Paște, Rusalii. Pentru România, gradul de ocupare este ridicat în această perioadă, în special pentru stațiunile balneoclimaterice și montane. ANAT a solicitat guvernului să urgenteze emiterea voucherelor de vacanță pentru ca turiștii să poată beneficia de reducerile programului Înscrieri Timpurii. Aceeași solicitare a venit și din partea ministrului Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Cadariu, către angajatorii din sectorul public - semn că mesajul nostru anterior a fost corect înțeles”, a subliniat Cristian Vlad, președintele Regiunii Central - Nordice a ANAT.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”