ANCPI: Peste 5 milioane de proprietăți înregistrate gratuit pentru cetățeni
Telex » Știri
6 septembrie 2022
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) anunță că a înregistrat în sistemul integrat de cadastru și carte funciară peste 5 milioane de proprietăți, reprezentând o suprafață de aproximativ 3,7 milioane de hectare. Alte aproape 7 milioane de hectare din 2.453 de unități administrativ-teritoriale (UAT) sunt în lucru. Finanțarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI și din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 - 2020. „Lucrările sunt gratuite pentru cetățeni și se desfășoară în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF)”, precizează ANCPI, într-un comunicat.
ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a finalizat lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor la nivelul întregii localități în 148 de UAT-uri, reprezentând o suprafață de peste un milion de hectare. Dintre acestea, 32 de comune au fost cadastrate integral din fonduri europene, prin Proiectul major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, finanțat prin POR 2014 - 2020. Totodată, au fost finalizate lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor în 17.460 de sectoare cadastrale, care totalizează 2.670.415,94 de hectare. Finanțarea a fost asigurată din veniturile proprii ale ANCPI.
„Astfel, până la data de 2 septembrie 2022, ANCPI a deschis noi cărți funciare pentru 5.032.635 de proprietăți, gratuit pentru cetățeni”, se menționează în comunicat.
De asemenea, în prezent se desfășoară lucrări de cadastru în 2.453 de UAT-uri, atât la nivelul întregii localități (în 574 de UAT-uri, cu suprafața totală estimată de 4.602.616,07 de hectare), cât și pe sectoare cadastrale (în 19.435 de sectoare cadastrale din 1.879 de UAT-uri, cu suprafața totală estimată de 2.235.003 de hectare). Dintre acestea, 520 de comune beneficiază de fonduri europene pentru înregistrarea sistematică a proprietăților.
PNCCF are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetățeni, a tuturor imobilelor (terenuri și clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Programul este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene și din bugetul local al primăriilor.
„ANCPI este beneficiarul Proiectului major Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România, inclus în Axa prioritară 11 din POR 2014-2020. Proiectul completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat”, menționează ANCPI, în comunicat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)







Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice