Andrew Bailey (BoE): Pe piețe există riscul unei bule induse de inteligența artificială
Numărul 44, 12-18 nov. 2025 » Lumea în care trăim
Piețele s-ar putea confrunta cu o bulă indusă de inteligența artificială (AI), fără a se ține cont de câștigurile de productivitate pe care probabil tehnologia le livrează, a avertizat Andrew Bailey, guvernatorul Băncii Angliei (BoE), transmit Reuters și AP, preluate de Agerpres.
Există incertitudini legate de rentabilitatea AI în viitor, dar nu despre potențialul AI. „Este, desigur, perfect posibil și perfect compatibil ca AI să fie următorul mare pionier în privința productivității. Opinia mea proprie, cred că mai probabil nu va fi o bulă. Dar mai avem un drum lung de parcurs pentru a vedea aceste evoluții demonstrate. În același timp, am putea avea o bulă, deoarece evident piețele evaluează viitoarele profituri de pe urma AI și acestea sunt incerte. Iar aceste două lucruri nu sunt inconsecvente”, a explicat șeful BoE.
Zilele trecute, Banca Angliei a decis să mențină dobânda de politică monetară la 4%, în linie cu estimările. În raportul publicat după anunțarea deciziei, BoE atrage atenția că valoarea acțiunilor pare să fie ridicată în actualul context istoric, în special pentru companiile de tehnologie care se concentrează pe AI. Aceste evoluții fac ca piețele bursiere să fie expuse unei corecții, dacă așteptările în jurul impactului AI devin mai puțin optimiste. Ca rezultat, reducerea cererii globale ar putea scădea presiunile inflaționiste din Marea Britanie, susține BoE. „Dacă bula se dezumflă sau explodează, condițiile financiare se vor înăspri, reducând cererea pe plan global și având efecte negative asupra Regatului Unit”, a afirmat adjunctul guvernatorului Băncii Angliei, Dave Ramsden.
Anterior, Rezerva Federală a SUA a redus dobânda de referință cu 0,25%, la un interval cuprins între 3,75% și 4%, pentru a doua oară în acest an și în linie cu estimările. Dar președintele Fed, Jerome Powell, a avertizat că noi reduceri nu sunt garantate, citând întreruperea publicării rapoartelor economice în urma paraliziei bugetare (shutdown).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”