ANF va efectua în acest an cu 42% mai multe probe la legumele și fructele din producția autohtonă
Telex » Știri
3 iunie 2024
Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF) va efectua în acest an cu 42% mai multe probe de laborator la legumele și fructele din producția autohtonă, comparativ cu anul trecut, în vederea verificării conformității acestor produse, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), citat de Agerpres. Probele vor fi prelevate atât din piețele bucureștene, cât și din cele aflate în fiecare reședință de județ.
Astfel, începând cu luna mai și până în 31 august a.c., numărul de probe care vor fi verificate a fost suplimentat cu 181, față de numărul de probe verificate în aceeași perioadă a anului trecut.
Probele vor fi efectuate pentru: tomate, castraveți, ardei, cireșe, căpșune, caise, pepeni și zmeură, fiind prelevate și analizate 615 probe, față de 434 probe verificate în aceeași perioadă a anului 2023.
De asemenea, ANF a demarat, la finalul săptămânii trecute, acțiunea "Cireașa și Căpșuna", controlul urmând să se desfășoare până la data de 5 iulie.
"În cadrul acestei acțiuni vor fi prelevate pentru analize de laborator peste 200 de probe (214 probe) de cireșe și căpșune în plus față de Programul Național de Monitorizare, în scopul verificării conformității, pentru a nu prezenta niciun risc pentru consumatori", a transmis MADR.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”