ANPIS: Numărul beneficiarilor de ajutor social a scăzut la 156.944 de persoane, în august
Telex » Știri
4 octombrie 2021
Numărul beneficiarilor de ajutor social în luna august a fost de 156.944, cu 2.101 persoane mai puțin decât în luna anterioară, potrivit datelor centralizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), citate de Agerpres. Cei mai mulți beneficiari au fost înregistrați în județele Dolj (9.988), Bacău (8.701) și Buzău (7.774), iar cei mai puțini în București (229) și în județele Ilfov (911) și Timiș (1.280).
Suma medie plătită în luna august de statul român beneficiarilor de ajutor social (venit minim garantat) a fost de 257,57 lei, iar suma totală plătită s-a ridicat la 40,423 milioane de lei.
La finalul lunii august erau suspendați de la plată 13.598 beneficiari, cei mai mulți din Botoșani (965), Dolj (787) și Teleorman (733).
Cele mai mari valori ale sumei medii plătite (drepturi curente) au fost înregistrate în județele Sălaj (327,73 lei), Mureș (307,15) și Brașov (306,45 lei).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”