APIA: Creştere cu aproape 29% a vânzărilor de autovehicule noi în România, în primele cinci luni ale anului

APIA: Creștere cu aproape 29% a vânzărilor de autovehicule noi în România, în primele cinci luni ale anului

Telex » Știri 29 iunie 2018  

Volumul total al vânzărilor de autovehicule în România a ajuns, în primele cinci luni ale anului, la 70.358 de unităţi, cu aproape 29% mai mult decât în intervalul similar din 2017, relevă datele statistice ale Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), citate de Agerpres. Conform reprezentanţilor APIA, cifra înregistrată la finele lunii mai reprezintă cel mai mare volum al vânzărilor de automobile consemnat într-o perioadă similară în ultimii 10 ani, în condiţiile în care, în 2009, primul an al crizei, se înregistrau doar 49.971 unităţi comercializate.

La nivelul lunii mai 2018, s-a înregistrat, de asemenea, un nou record al vânzărilor lunare, respectiv 18.505 unităţi, practic cea mai bună lună din ultimii zece ani.

Statistica oficială arată că, în continuare, vânzările sunt susţinute, în principal, de persoanele juridice, care acoperă 62% din totalul achiziţiilor de autoturisme realizate în primele cinci luni ale anului. Pe de altă parte, este de remarcat faptul că numărul de autoturisme cumpărate de către persoanele fizice în intervalul analizat (22.620 unităţi) este cu 88% mai mare decât cel aferent perioadei similare de anul trecut (12.025 unităţi). Astfel, ponderea achiziţiilor realizate de persoanele fizice a crescut, în 2018, la 38%, de la 27% în 2017.

„Referitor la autoturismele rulate (în marea lor majoritate nefiscalizate), constatăm faptul că, în luna mai 2018, importurile de autoturisme rulate au fost cu circa 15,2% mai mici decât în luna similară a anului trecut. Pe ansamblul primelor cinci luni din 2018 consemnăm un număr total de autoturisme rulate înmatriculate în România (197.010 unităţi) mai mic cu 8,1% decât cel corespunzător perioadei similare din 2017. În baza datelor înregistrate în aceste prime 5 luni, este previzibil ca şi în acest an numărul de autoturisme rulate ce vor fi importate în parcul naţional să fie unul important care, chiar dacă nu va depăşi, probabil, 520.000 de unităţi, cât s-a înregistrat anul trecut, se va situa în apropierea acestei cifre. Ar fi însă de remarcat, pentru începutul acestui an, o oarecare îmbunătăţire a vârstei autoturismelor rulate importate, acestea înregistrând creşteri de volume (+30%) pe segmentul de vârstă sub 7 ani. Cu toate acestea, numărul autoturismelor rulate mai vechi de 10 ani reprezintă circa 65% din totalul celor 197.010 de unităţi (respectiv 127.039 unităţi) importate, fapt care contribuie la menţinerea unei vârste medii ridicate a parcului auto din România (unul dintre cele mai învechite din Europa)”, notează specialiştii APIA.

Potrivit datelor centralizate, topul pe mărci (autoturisme plus autovehicule comerciale noi) este condus, în primele cinci luni, de Dacia, cu 20.461 de unităţi, urmată de Volkswagen (6.550) şi Skoda (5.529).

În funcţie de tipul de combustibil, ponderea autoturismelor cu motoare pe benzină continuă să crească, ajungând să deţină, după primele cinci luni ale anului în curs, un procentaj de 58,8% din total, mai mult cu 11 puncte procentuale faţă de ponderea pe care o avea în aceeaşi perioadă din 2017, de 47,8%



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.