APIA: Piața motocicletelor a crescut cu 14% în primul trimestru
Telex » Știri
24 aprilie 2020
Înmatriculările de motociclete noi continuă tendința crescătoare înregistrată anul trecut (+43,2%), în primul trimestru din acest an înregistrându-se o creștere relativ consistentă în raport cu acelaşi interval din 2019, de 14,7%, informează Mediafax. Numărul unităților vândute a fost de 366, față de 319 în primul trimestru din 2019. În ceea ce privește situația celor mai achiziționate mărci în perioada analizată, topul este condus de către BMW (70 unități), urmată de Honda (57 unități) și Yamaha (55 unități).
Pe județe, se remarcă faptul că două treimi din achizițiile din primul trimestru al anului se concentrează în cinci județe, regiunii București-Ilfov revenindu-i circa 50% din totalul înregistrat la nivel național. Urmează Brașov, cu 6,6%, Cluj cu 5,7% și Timiș cu 3,8%.
Pe segmente, motocicletele „street” reprezintă o treime din totalul achizițiilor (34,2%), urmate de cele „trial / enduro” cu cca. 23% din total.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”