Autoritatea Vamală Română și operatorii economici aeroportuari au discutat despre simplificarea formalităților vamale pentru export și tranzit
Telex » Știri
1 august 2024
Specialiști ai Autorității Vamale Române (AVR) s-au întâlnit cu operatorii economici aeroportuari, depozitarii, exportatorii și reprezentanții în vamă pentru a discuta pe marginea noilor reglementări vamale privind schimbările în export și tranzit, precum și modalități de eficientizare a formalităților vamale pentru aceste operațiuni, potrivit unui comunicat al AVR citat de Agerpres. Scopul întâlnirii a fost de a clarifica aspectele practice ale noilor proceduri vamale de export și de tranzit apărute după operaționalizarea celor două sisteme, AES-RO, respectiv NCTS5. Cu acest prilej au fost discutate și o serie de propuneri de simplificare și fluidizare a formalităților vamale de export și de tranzit, menționează sursa citată.
S-a convenit ca structurile de specialitate din cadrul AVR pentru export și tranzit să analizeze propunerile și solicitările care necesită măsuri specifice. De asemenea, vor fi organizate întâlniri periodice cu operatorii economici din domeniul aerian pentru clarificarea procedurilor de vămuire și a aspectelor tehnice necesare pentru declararea mărfurilor prin intermediul sistemelor electronice.
Autoritatea Vamală Română a lansat sistemul automat de export AES-RO la data de 16 martie 2024 și noul sistem de tranzit computerizat NCTS - faza 5 la data de 17 mai 2024. Astfel, pe parcursul ultimilor luni, AVR a organizat o serie de sesiuni de informare privind accesul operatorilor la noile aplicații și principalele schimbări aduse de acestea în ceea ce privește completarea declarațiilor de export și de tranzit, utilizarea semnăturii electronice calificate în fluxurile de vămuire și autorizarea electronică a operatorilor economici pentru conectare, efectuând totodată mai multe teste în acest sens cu operatorii economici.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”