Barack Obama, la Hiroshima, după 71 de ani de la bombardamentul nuclear
Telex » Știri
27 mai 2016
Preşedintele SUA, Barack Obama, aflat în Japonia pentru a participa la summitul G7, va face o vizită în această după-amiază la Hiroshima, oraşul japonez distrus de o bombă atomică americană în 1945, relatează AFP. Potrivit programului, când se va afla pe vasta esplanadă a Parcului Naţional al Păcii, preşedintele american va aduce un omagiu celor peste 210.000 de victime japoneze ale exploziei nucleare, dar şi „tuturor morţilor” din al Doilea Război Mondial.
Barack Obama este primul preşedinte american în exerciţiu care vizitează Parcul Păcii. Richard Nixon s-a dus acolo în 1964, înainte de a fi ales preşedinte, iar Jimmy Carter – în 1984, mult timp după ce părăsise Casa Albă. Cel de-al 44-lea preşedinte al SUA a anunţat clar că nu se va duce la faţa locului pentru a exprima o sentinţă asupra deciziei luate în trecut de predecesorul său Harry Truman sau pentru a cere scuze sub o formă sau alta. „Este rolul istoricilor să pună întrebări, dar ştiu – fiind eu însumi preşedinte de şapte ani şi jumătate – că orice conducător are de luat decizii foarte dificile, mai ales în timp de război”, a explicat el în cadrul unui interviu acordat canalului public japonez NHK. Reamintim că, de la sosirea sa la Casa Albă, Barack Obama a făcut din denuclearizare una dintre priorităţile sale.
(Sursa: Agerpres)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”