BNR: Rata anuală a inflației va continua să scadă într-un ritm încetinit față de anul 2023

BNR: Rata anuală a inflației va continua să scadă într-un ritm încetinit față de anul 2023

Numărul 15, 17-23 apr. 2024  »  Analize și sinteze

Rata anuală a inflației va continua să scadă în următoarele luni într-un ritm încetinit față de anul 2023 și pe o traiectorie ușor mai ridicată decât cea anticipată în prognoza pe termen mediu din februarie 2024, se arată în Minuta ședinței de politică monetară a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României din luna aprilie, citată de Agerpres. "În ceea ce privește evoluțiile viitoare, membrii Consiliului au arătat că, potrivit noilor evaluări, rata anuală a inflației va continua să scadă în următoarele luni într-un ritm încetinit față de anul 2023 și pe o traiectorie ușor mai ridicată decât cea anticipată în prognoza pe termen mediu din februarie 2024, care cobora la 4,7 la sută în decembrie 2024 și la 3,5 la sută la finele anului viitor. S-a sesizat că descreșterea va fi antrenată pe mai departe într-o proporție însemnată de factorii pe partea ofertei, a căror acțiune dezinflaționistă este așteptată să slăbească însă progresiv, pe fondul influențelor în atenuare decurgând din efecte de bază și din corecții descendente ale cotațiilor mărfurilor, îndeosebi ale materiilor prime agroalimentare. Acțiunea dezinflaționistă va fi resimțită cu precădere la nivelul inflației de bază și pe segmentul LFO (legume, fructe, ouă – n.r.), în timp ce dinamica prețului combustibililor își va accentua probabil ascensiunea în perspectivă apropiată, inclusiv în raport cu proiecția precedentă, ca urmare a creșterii peste așteptări a cotației petrolului în ultimele luni, au remarcat membrii Consiliului", se spune în document.

De asemenea, balanța riscurilor la adresa perspectivei inflației induse de factorii pe partea ofertei rămâne înclinată în sens ascendent, au apreciat membrii Consiliului, făcând referiri la măsurile fiscale aplicate recent, dar posibil și în perspectivă, în scopul susținerii procesului de consolidare bugetară, precum și la măsura de plafonare a adaosului comercial la produse alimentare de bază care a fost prelungită până la finele anului curent, dar și la potențiala evoluție viitoare a cotației țițeiului, inclusiv în contextul tensiunilor geopolitice.

"În același timp, s-a convenit că din partea factorilor fundamentali sunt de așteptat presiuni inflaționiste doar ceva mai modeste decât în prognoza precedentă și în intensificare ușoară în perspectivă apropiată, în condițiile în care se anticipează o mărire ușoară a excedentului de cerere agregată în prima parte a anului curent, după restrângerea peste așteptări din trimestrul IV 2023, precum și o dinamică mai ridicată a costurilor salariale unitare comparativ cu previziunile anterioare. Efecte dezinflaționiste apreciabile vor veni însă probabil din descreșterea dinamicii prețurilor importurilor și din ajustarea descendentă graduală a anticipațiilor inflaționiste pe termen scurt, au subliniat mai mulți membri ai Consiliului. În discuțiile referitoare la perspectiva apropiată a poziției ciclice a economiei, membrii Consiliului au observat că, potrivit noilor evaluări, economia este așteptată că consemneze creșteri trimestriale mai solide în prima parte a anului curent decât cele previzionate anterior, implicând totuși o scădere semnificativă a dinamicii ei anuale față de nivelul atins în trimestrul IV 2023", se menționează în minuta BNR.

Potrivit sursei citate, s-a sesizat că indicatorii cu frecvență ridicată indică consumul privat drept principal determinant al creșterii în termeni anuali a economiei în trimestrul I 2024, dată fiind mai ales accelerarea puternică a creșterii vânzărilor cu amănuntul în luna ianuarie față de perioada similară a anului trecut. Din partea exportului net este însă posibil un aport negativ mărit, în condițiile în care dinamica anuală a importurilor de bunuri și servicii a continuat să o devanseze în ianuarie 2024 pe cea a exporturilor, dar într-o mai mică măsură decât în trimestrul anterior, reintrând marginal în teritoriul negativ. Pe acest fond, deficitul comercial a continuat să crească în termeni anuali, însă mai temperat decât în trimestrul IV 2023, în timp ce deficitul de cont curent și-a mărit considerabil dinamica anuală, ca urmare de deteriorării balanțelor veniturilor, au semnalat în mai multe rânduri membrii Consiliului.

"În același timp, incertitudinile și riscurile ce decurg din conduita viitoare a politicii fiscale și de venituri sunt amplificate pe termen scurt de rezultatul execuției bugetare din primele două luni ale anului, precum și de dinamica salariilor din sectorul public și de implicațiile noii legi a pensiilor, au arătat în numeroase intervenții membrii Consiliului. Dincolo de orizontul scurt de timp, sursa majoră  de riscuri crescute o constituie în schimb măsurile fiscale și bugetare ce ar putea fi implementate în vederea poziționării deficitului bugetar pe o traiectorie descrescătoare sustenabilă și compatibilă cu cerințele procedurii de deficit excesiv și cu condiționalitățile atașate altor acorduri încheiate cu CE, au susținut membrii Consiliului", spune BNR.

Totodată, au fost evidențiate însă și incertitudinile și riscurile la adresa perspectivei activității economice, implicit a evoluției pe termen mediu a inflației, generate în continuare de războiul din Ucraina și de conflictul din Orientul Mijlociu, precum și de evoluțiile economice din Europa, îndeosebi din Germania.

"Inclusiv din această perspectivă, membrii Consiliului au subliniat din nou importanța menținerii ritmului ridicat al atragerii de fonduri europene și au reiterat cerința utilizării eficiente a acestora, inclusiv a celor aferente programului Next Generation EU, ce sunt esențiale pentru realizarea reformelor structurale necesare și a tranziției energetice, dar și pentru contrabalansarea, cel puțin parțială, a efectelor contracționiste ale conflictelor geopolitice. Membrii Consiliului au apreciat în mod unanim că, în ansamblul său, contextul analizat justifică menținerea neschimbată a ratei dobânzii de politică monetară, în vederea readucerii durabile a ratei anuale a inflației în linie cu ținta staționară de 2,5 la sută ±1 punct procentual, inclusiv prin ancorarea anticipațiilor inflaționiste pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creșteri economice sustenabile. S-a reiterat, totodată, importanța continuării monitorizării atente a evoluțiilor mediului intern și internațional, care să permită adecvarea instrumentelor de care dispune BNR în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea prețurilor pe termen mediu", potrivit documentului.

În aceste condiții, Consiliul de Administrație al BNR a decis în unanimitate menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7,00%; totodată, a decis menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 8,00% și a ratei dobânzii aferente facilității de depozit la 6,00%. De asemenea, Consiliul de Administrație al BNR a decis în unanimitate păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.