
BNR: Soldul creditului acordat firmelor și populației a crescut în decembrie 2022, în ritm anual, cu 12,1%, iar depozitele rezidenților s-au majorat cu 7,1%
Numărul 4, 1-7 feb. 2023 » Breviar statistic
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a scăzut în luna decembrie 2022 cu 0,2% față de noiembrie 2022 (-0,6% în termeni reali), până la nivelul de 363,608 miliarde lei, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 68,8% în volumul total al creditului neguvernamental, s-a diminuat cu 1,1%, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 31,2% în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 1,7% (1,1% în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere cu 12,1% (-3,6% în termeni reali), pe seama majorării cu 6,6% a componentei în lei (-8,4% în termeni reali) și a creșterii cu 26,7% a componentei în valută exprimată în lei (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro).
Creditul guvernamental a înregistrat o scădere în decembrie 2022 cu 1,1% față de luna anterioară, până la 170,099 miliarde lei. În raport cu decembrie 2021, acesta s-a diminuat cu 1,5% (-15,3% în termeni reali).
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în decembrie 2022 cu 3,6% față de luna anterioară, până la nivelul de 513,288 miliarde lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 7,1% (-8,0% în termeni reali). Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 65,8% în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 5,6% față de luna noiembrie 2022, până la 337,975 miliarde lei. Comparativ cu luna decembrie 2021, acestea au crescut cu 8,5% (-6,7% în termeni reali). Depozitele în lei ale gospodăriilor populației au crescut cu 6,2% față de luna anterioară, până la 178,452 miliarde lei și cu 8,1% (-7,1% în termeni reali) față de aceeași perioadă a anului anterior. Depozitele în lei ale altor sectoare (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) au crescut cu 4,9% (până la 159,522 miliarde lei) față de luna precedentă, iar față de luna decembrie 2021, au înregistrat un avans de 9,0% (-6,4% în termeni reali).
Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 34,2% în volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, s-au diminuat cu 0,02% față de luna noiembrie 2022, ajungând până la nivelul de 175,312 miliarde lei (exprimate în euro, acestea au scăzut cu 0,6%, până la 35,435 miliarde euro). Comparativ cu luna decembrie 2021, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 4,4% (4,5%, în cazul exprimării indicatorului în euro). Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au crescut cu 0,8% față de luna noiembrie 2022, până la 124,336 miliarde lei (exprimate în euro, acestea au crescut cu 0,2%, până la 25,131 miliarde euro). Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021, creșterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 4,6% (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut cu 2,0% față de noiembrie 2022, până la 50,976 miliarde lei (exprimate în euro, acestea au scăzut cu 2,5%, până la 10,303 miliarde euro). Comparativ cu decembrie 2021, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 4,0% (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Un concurs internațional la care tehnologia de vârf s-a unit cu arta de calitate
Toamna muzicală, „recoltă” bogată de roade ale talentului și dăruirii artistice
Icarii contemporani, la un show aviatic de excepție, BIAS 2023
Pe litoral, nu numai soare și festivaluri. Sănătatea revine „în forță”
Ziua Internațională a Prieteniei, o sărbătoare a tot ceea ce au valoros oamenii
În „lunga vară fierbinte”, recorduri de „temperatură” cultural-artistică
Noaptea Muzeelor la Sate – o premieră europeană în spațiul mioritic
Ia și Sânzienele, simboluri ale unor tradiții permanent cultivate și îmbogățite