BNR: Valoarea numerarului aflat în afara sistemului bancar a crescut, în 2024, cu 14,2%
Numărul 24, 25 iun. - 1 iul. 2025 » Analize și sinteze
Valoarea numerarului aflat în afara sistemului bancar s-a majorat anul trecut cu 14,2%, până la aproape 131,43 miliarde lei, ritmul de creștere fiind superior cu 5,5 puncte procentuale celui înregistrat în 2023, conform raportului anual pentru 2024 publicat de BNR, relatează Agerpres. „În anul 2024, numerarul aflat în afara sistemului bancar și-a păstrat o serie de tipare sezoniere. Astfel, factorii sezonieri cu frecvență anuală au avut un rol important în evoluția acestui indicator, rate lunare ridicate de creștere fiind consemnate în următoarele perioade: aprilie (4,2%), sub influența sărbătorilor pascale; noiembrie (1,6%) și decembrie (2,7%), pe fondul solicitărilor ridicate de numerar specifice perioadei sărbătorilor de iarnă; iunie (1,6%) și august (1,5%), sub influența efectuării concediilor. În restul lunilor, valoarea numerarului în afara sistemului bancar a consemnat creșteri de amplitudine mai mică (0,9% în iulie și septembrie, 0,7% în februarie, 0,6% în martie și octombrie) sau chiar a scăzut (-1,6% în mai și -0,2% în ianuarie)”, se menționează în raport.
Valoarea maximă a numerarului aflat în afara sistemului bancar în cursul anului 2024, respectiv 134,553 miliarde lei (+14,7% față de vârful anului 2023), a fost atinsă în data de 20 decembrie 2024, pe fondul solicitărilor ridicate de numerar specifice perioadei sărbătorilor de iarnă.
La finele anului 2024, în afara sistemului bancar se aflau aproape 1,94 miliarde bancnote, în creștere cu 13,3% față de sfârșitul anului 2023 și 5,873 miliarde monede, în creștere cu 3,9% față de sfârșitul anului 2023. Valoarea bancnotelor aflate în afara sistemului bancar la finele anului 2024 a fost cu 14,3% mai mare față de anul anterior, iar valoarea monedelor era cu 5,8% mai mare.
Creșteri ale numărului de bancnote aflate în afara sistemului bancar s-au înregistrat la toate cupiurile: 1 leu (+16,1%), 5 lei (+5,4%), 10 lei (+5,4%), 50 lei (+11,1%), 100 lei (+8,8%), 200 lei (+20,4%) și 500 lei (+12,3%).
La cupiura de 20 lei, pusă în circulație la data de 1 decembrie 2021, numărul de bancnote aflate în afara sistemului bancar la finele anului 2024 a fost cu 188,4% mai mare decât la finele anului anterior.
Potrivit sursei citate, cupiura de 100 lei a fost cel mai intens folosită, ponderea acesteia în numărul total de bancnote în afara sistemului bancar fiind de 25,9%, aceasta fiind urmată de cupiurile de 1 leu (24,9%) și de 200 lei (14%). Cea mai mică pondere în numărul total de bancnote aflate în afara sistemului bancar a revenit cupiurii de 500 lei (0,9%).
„Având în vedere momentul lansării în circulație a noii bancnote cu valoarea nominală de 20 lei, ponderea acesteia în numărul total de bancnote aflate în afara sistemului bancar, la finele anului 2024, a fost de 2,1%”, se mai arată în raport.
Bancnotele utilizate preponderent la alimentarea ATM au continuat să fie dominante în valoarea totală a bancnotelor aflate în afara sistemului bancar: cupiura de 200 lei a avut o pondere de 41,5%, fiind urmată de cea de 100 lei (38,4%) și de cea de 50 lei (9,9%).
Numărul de monede a crescut față de 2023 la toate cupiurile, procentele fiind cuprinse între 1,8% în cazul monedei de 1 ban și 7,5% în cel al monedei de 50 bani. Cele mai mari ponderi în numărul total de monede aflate în afara sistemului bancar au revenit monedei de 10 bani (42,7%) și celei de 5 bani (25,9%).
Din punct de vedere valoric, cupiurile de 50 de bani și 10 bani acopereau 88,8% din valoarea monedelor în afara sistemului bancar, ponderea dominantă revenind monedei de 50 de bani (56,3%).
În anul 2024, fiecărui locuitor îi reveneau 102 bancnote și 308 monede din cele aflate în afara sistemului bancar, cu 12 bancnote, respectiv cu 11 monede mai mult decât la sfârșitul anului 2023.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil