Bonificații de 10% și 5% pentru persoanele fizice care își achită obligațiile fiscale până la 15 decembrie 2018
Numărul 45, 20-26 nov. 2018 » Direct de la sursă
Persoanele fizice care au depus Declarația unică până la 31 iulie 2018 și își achită integral obligațiile fiscale estimate pentru anul 2018, până la 15 decembrie, inclusiv, vor primi o bonificație de 5% din totalul sumei datorate, reamintește, într-un comunicat, Ministerul Finanțelor Publice (MFP). De asemenea, pentru contribuabilii care vor alege să-și achite obligațiile fiscale până la 15 martie 2019, reducerea este de 5% din suma totală datorată, dacă Declarația unică a fost depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanță.
„Este important de știut că Declarația unică trebuie completată și depusă de persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România și/sau din străinătate, și de cele care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii. Persoanele care nu realizează venituri și aleg să plătească contribuția de asigurare de sănătate au, de asemenea, obligația de a depune Declarația unică”, se arată în comunicat.
Declarația unică poate fi accesată la adresa www.declunica.anaf.ro, cu numele de utilizator și parola contului personal din Spațiul Privat Virtual (SPV), prin certificat digital calificat sau prin intermediul portalului e-guvernare.ro. Începând cu anul 2019, Declarația unică se va depune exclusiv online, potrivit legislației fiscale în vigoare.
MFP subliniază, de asemenea, că persoanele care primesc decizii de impunere pentru definitivarea impozitului pe venit sau a CAS aferente anilor fiscali precedenți au ca termen de plată data de 30 iunie 2019 și vor beneficia de o bonificație de 10% dacă își achită obligațiile până la 15 decembrie 2018. Totodată, contribuabilii care vor primi decizii de impunere pentru definitivarea CASS aferentă anilor fiscali precedenți, la începutul anului 2019, au același termen de plată – 30 iunie 2019 – și vor beneficia de bonificația de 10% dacă își achită obligațiile până la 31 martie 2019.




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”