Câștigul salarial mediu net 4.859 lei, în ianuarie 2024

Câștigul salarial mediu net 4.859 lei, în ianuarie 2024

Numărul 11, 20-26 mar. 2024  »  Breviar statistic

Câștigul salarial mediu net a fost 4.859 lei, în ianuarie 2024, în scădere cu 220 lei (-4,3%) față de luna decembrie 2023, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS), citate de Agerpres. În luna ianuarie 2024, câștigul salarial mediu brut a fost 7.976 lei, cu 325 lei (-3,9%) mai mic decât în decembrie 2023.

Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în activități de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice - 11.193 lei, iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte - 2.733 lei. Comparativ cu luna ianuarie a anului precedent, câștigul salarial mediu net a crescut cu 14,2%.

Potrivit INS, indicele câștigului salarial real a fost 106,3% în luna ianuarie 2024 față de luna ianuarie 2023. Indicele câștigului salarial real a fost 94,7% în ianuarie 2024 față de luna decembrie 2023. Față de luna octombrie 1990, indicele câștigului salarial real a fost 239,7%, cu 13,6 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna decembrie 2023.

Instituția precizează că în cursul anului se înregistrează fluctuații ale câștigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale și a primelor de sărbători, în special în lunile luate ca bază de comparație (decembrie, martie/aprilie). Acestea influențează creșterile sau scăderile în funcție de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuațiilor câștigului salarial lunar la nivelul întregului an. Evoluția câștigului salarial real depinde atât de fluctuațiile câștigului salarial mediu net, cât și de rata inflației.

Conform INS, în ianuarie 2024, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna decembrie 2023, ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanțe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câștigului salarial mediu net din luna ianuarie au fost determinate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (funcție de contracte/proiecte), cât și de angajările de personal cu câștiguri salariale mai mici față de medie, din unele activități economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 34,1% în extracția cărbunelui superior și inferior; între 19,0% și 27,0% în tipărirea și reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, extracția petrolului brut și a gazelor naturale, transporturi pe apă, intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii), producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, fabricarea produselor din tutun, silvicultură și exploatare forestieră (inclusiv pescuit și acvacultură); între 7,0% și 18,0% în alte activități extractive, fabricarea altor mijloace de transport, depozitare și activități auxiliare pentru transporturi, cercetare-dezvoltare, fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, fabricarea produselor textile, colectarea și epurarea apelor uzate, industria metalurgică, industria construcțiilor metalice și a produselor din metal (exclusiv mașini, utilaje și instalații), prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn și plută (cu excepția mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie și din alte materiale vegetale împletite), fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie, repararea, întreținerea și instalarea mașinilor și echipamentelor, construcții, activități de editare.

Creșterile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanțe deosebite), drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), precum și realizărilor de producție ori încasărilor mai mari (în funcție de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creșteri ale câștigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat astfel: între 7,0% și 10,0% în transporturi aeriene, activități de servicii anexe extracției, alte activități industriale n.c.a.; între 1,0% și 6,0% în extracția minereurilor metalifere, hoteluri și restaurante, activități de poștă și de curier, activități de spectacole, culturale și recreative.

În sectorul bugetar, în luna ianuarie 2024 s-au înregistrat creșteri ale câștigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în învățământ (+11,1%), în sănătate și asistență socială (+0.7%), respectiv în administrația publică (+0,3%), în principal ca urmare a aplicării prevederilor legale.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.