Cât costă listarea unei companii la Bursa de Valori București?

Numărul 5, 14-20 februarie 2017  »  Piața de capital

După cum se știe, Bursa de Valori București (BVB) reprezintă o punte între antreprenorii în căutarea finanțării pentru afaceri și investitorii care au banii necesari antreprenorilor. Listarea la bursă reprezintă unul dintre cei mai importanți pași din viața unei companii care dorește să obțină capital pentru dezvoltare. În acest context, pentru cei interesați, BVB prezintă, într-un comunicat, lista tarifelor percepute pentru listarea unei companii.

Astfel, pentru Piața Reglementată, tariful aplicat emitenților de instrumente financiare (companiilor) pentru procesarea dosarului de listare este de 1.200 lei. Acestui cost i se adaugă un tarif de admitere la tranzacționare care poate varia de la 3.600 la 21.000 lei, în funcție de valoarea capitalurilor proprii. Pornind de la acest indicator, listarea unei companii pe acest segment de piață al bursei poate costa, în această etapă, între 4.800 și 22.200 lei. După primul an de listare se percepe un tarif de menținere la tranzacționare pe Piața Reglementată. Acesta este variabil și se calculează după o formulă specifică.

Pentru AeRO, segmentul dedicat companiilor mici și mijlocii aflate în căutare de finanțare pe piața de capital, tariful de procesare este de 250 lei, iar cel de admitere este de 700 lei. Prin urmare, costurile efective percepute de BVB pentru listarea unei companii pe segmentul AeRO sunt de 950 lei. În ceea ce privește tariful de menținere la tranzacționare pe piața AeRO, acesta este de 2.000 lei pe an și să plătește din primul an de activitate.

Toate tarifele menționate sunt aplicate exclusiv de către BVB. Sumele nu includ tarifele percepute de alte entități (ASF, brokeri etc.) sau TVA. În prezent, pe Piața Principală activează 86 de companii, iar pe AeRO sunt listate 275 de companii.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.