Cât timp managementul firmelor pentru care lucrăm ia decizii în funcție și de ceea ce noi oferim, putem spune că avem succes în profesie

Cât timp managementul firmelor pentru care lucrăm ia decizii în funcție și de ceea ce noi oferim, putem spune că avem succes în profesie

Numărul 25-26, 30 iun.-12 iul. 2021  »  Cariere. Drumul spre performanță

Interviu cu Viorica Desa, expert contabil, membru al Filialei CECCAR Călărași

Alexandra Rizea: Vă rugăm să vă referiți la principalele etape ale carierei pentru care ați optat, întregind, astfel, imaginea parcursului profesional al multor colegi de breaslă care au acordat interviuri pentru CECCAR Business Magazine.

Viorica Desa: Copil fiind, la întrebarea adresată de cei mari: „Ce vrei să te faci când vei fi mare?”, răspunsul meu nu întârzia sa apară clar și hotărât: „contabil”. Și asta pentru că am avut în familie persoane care lucrau în domeniu și eram fascinată de ceea ce făceau. Totdeauna mi-au plăcut rigoarea, exactitatea și, de aceea, am știut de la început că aceasta-i profesia pe care o doresc. Așa că drumul meu a fost clar: după terminarea studiilor, am lucrat în cadrul Uniunii Județene a Cooperativelor de Consum, întâi la departamentul contabilitate al cooperativei de consum din comuna Vâlcelele, apoi contabil-șef la cooperativele de consum din comuna Cuza Vodă și din municipiul Călărași. Din anul 1993, ca urmare a schimbărilor social-economice din țara noastră, m-am orientat către sectorul privat, unde am îndeplinit funcția de contabil-șef, iar în prezent sunt director economic. Din anul 1997, am devenit membru al CECCAR, contabil autorizat, iar din anul 2009, expert contabil. În paralel cu statutul de angajat, am propriul cabinet de contabilitate.

În ce măsură calitatea de membru al CECCAR, evocată de dvs., a contribuit și contribuie la stimularea profesioniștilor contabili în vederea perfecționării continue în profesie?

Evident, este o contribuție de prim ordin. Mi-am asumat datoria permanentă de a-mi menține cunoștințele și aptitudinile profesionale la nivelul cerut de piața de profil, pentru a mă asigura că furnizez clienților mei un serviciu competent, bazat pe ultimele evoluții ale legislației, tehnicii și practicii, care determină progresul continuu al contabilității. În acest sens, un aport extrem de mare il are Filiala CECCAR Călărași, prin cursurile de perfecționare, prin informările transmise membrilor și prin sprijinirea noastră directă în vederea soluționării spețelor cu care ne confruntăm. Aici, în filială, ne simtim uniți, aici cerem sprijin și il primim, aici căpătăm coerență în profesia noastră. Perfecționarea profesională este și va rămâne obiectivul numărul unu, atât pentru noi, cât și pentru filială. Așadar, cred că nu poate fi un singur element  pe care aș pune accentul, ci există un cumul de factori și elemente specifice în profesia noastră care pot face diferența dintre succes și eșec. În acest context, subliniez, însă, locul și rolul responsabilității. Faptul că suntem membri ai unei organizații profesionale de înalt prestigiu, că suntem susținuți pentru a deveni tot mai buni în exercitarea serviciilor prestate înseamnă mult, dar esențial rămâne transmiterea către noi, toți membrii, a sentimentului de responsabilitate de care trebuie să dăm dovadă față de meseria noastră, față de cei pentru care lucrăm.

Evidențiind importanța decisivă a responsabilității, ați implicat nu numai componenta etică a profesiei, ci și un factor determinant în succesul în carieră. Vă rugăm, deci, să dezvoltați această temă de cel mai mare interes.

Orientarea la nivel personal și de echipă este către performanță. Contabilitatea nu înseamnă doar cifre și legi, înseamnă și o abordare profundă a ceea ce înseamnă, deopotrivă, știință și artă, transpuse în activitatea de zi cu zi. Când am un client mulțumit, înseamnă că am reușit. Important e să nu scad standardul, ci să-l mențin și, pas cu pas, să încerc să-l depășesc. Ceea ce este caracteristic atât la nivel individual, cât și la nivel colectiv. Esențial pentru mine este să fiu în echilibru între client și cerințele altor intituții abilitate să obțină informații și raportări. Cât timp reușesc să-mi mențin echilibrul fără a favoriza o parte sau cealaltă înseamnă, în opinia mea, că am reușit. Doar așa, informația, raportările pot fi corecte. Succesul în profesia noastră vine însă și din menținerea neutralității față de rezultatele financiare. Nu putem și nu trebuie să intervenim pentru a modifica realitatea. Cât timp putem să ne menținem această neutralitate, cât timp putem oferi firmelor date corecte atașate unor activități care le generează, cât timp managementul firmelor pentru care lucrăm ia decizii în funcție și de ceea ce noi oferim și devine vizibil drumul corect către profit și nu numai, putem spune că avem succes în profesie. Pandemia e doar un deal și o vale, nimic mai mult. Am urcat și am coborât alături de firme. Dacă am reușit să ajungem la capăt împreună, ca o echipă, putem spune că am avut succes. De data aceasta, nu doar în profesie. Dacă am transmis încredere, am primit încredere și vom merge mai departe.

Cine sunt cei cu care colaborați în vederea atingerii unor obiective comune subsumate dezvoltării economico-sociale a județului dvs.? 

Istoric, Filiala Călărași a CECCAR, în afara organizarii de cursuri specifice, a găzduit și întâlniri cu autoritățile locale și județene care au deschis porți spre o mai bună colaborare cu acestea. S-au creat, astfel, condiții ca noi și partenerii noștri să participăm activ la acțiuni care contribuie nemijlocit la susținerea mediului de afaceri, încercând să imprimăm și coerență în zona fiscală a firmelor. Câteva dintre instituțiile participante în mod constant la întâlniri au fost: Camera de Comerț, AJFP, Tribunalul Călărași, Camera de Conturi, Primăria, Prefectura, Direcția de Impozite și Taxe Locale. Reprezentanții acestora apreciază la justa valoare activitatea susținută a Filialei CECCAR Călărași și transmit în mod constant către mediul de afaceri mesaje pentru promovarea unei activități corecte din punct de vedere fiscal, inclusiv prin angajarea experților contabili pentru a oferi servicii de calitate, profesionale și, nu în ultimul rând, legale. Între altele, aș sublinia că nu numai profitul, în expresia lui absolută, poate diferenția județul Călărași de altele, ci și pierderea financiară. Cat timp reușim să „educăm” agenții economici să nu alerge neapărat către profit, ci să prevadă unde și de ce poate să apară o pierdere în activitatea lor, atunci putem spune că acea firmă începe să meargă pe un teren solid și că poate, cu ajutorul nostru, să ajungă la un profit stabil, constant și – de ce nu? – consistent. Aici putem ajuta cel mai mult. Aici putem interveni cel mai eficient. Sper ca „actul contabil” să fie perceput cel puțin la fel ca „actul medical”: benefic, salvator, aplicat la timp și, cu siguranță, în acest mod firmele și administrația locală vor aprecia mâine, mai mult decât azi, că noi, experții contabili, nu suntem un rău necesar, ci un bine obligatoriu.

Ce vă propuneți dvs. și ce are în vedere întreaga filială să întreprindeți pentru promovarea mai largă a noilor tehnologii, a altor instrumente specifice erei digitale?

Este din ce în ce mai evident faptul că prestarea serviciilor de contabilitate trebuie să țină cont din ce în ce mai mult de lumea digitală spre care se ne îndreptăm. Noi, experții contabili, suntem coparticipanți, cum bine se știe, la adoptarea deciziilor firmelor pentru care lucrăm. În acest context, eu personal, în consonanță cu orientările generale ale filialei și ale CECCAR, la nivel național, îmi propun să-mi cresc puterea și capacitatea de analiză a elementelor esențiale pentru managementul firmelor, pentru a le putea transmite imediat sau cât mai repede cu putință factorilor de decizie în vederea îmbunărățirii propriei lor activități. Astfel, în condițiile actuale, un asemenea obiectiv nu poate fi îndeplinit decât prin promovarea instrumentelor specifice erei digitale. Cu ajutorul soft-urilor pe care le folosim deja, vom ajunge foarte repede la automatizarea unor procese existente și tot acest cumul de evenimente noi va duce, cu siguranță, la optimizarea procesului decizional în lumea afacerilor. Acestea sunt obiective ale CECCAR la nivelul întregii noastre organizații profesionale, ceea ce reprezintă unul dintre principalii factori care determină creșterea continuă a prestigiului nostru profesional, ca parte componentă, organică pentru depășirea crizei cu care ne confruntăm și pentru reluarea unei creșteri economice sănătoase, atât la nivelul județului nostru, cât și la scara întregii economii românești.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.