CE a acordat „Marca patrimoniului european” unui număr de 12 de situri istorice din întreaga Europă, printre care și Palatul Comisiei Europene a Dunării la Galați
Numărul 17, 4-10 mai 2022 » Roza vânturilor
Comisia Europeană (CE) a acordat Marca patrimoniului european unui număr de 12 situri care au jucat un rol important în istoria și cultura Europei, printre care și Palatul Comisiei Europene a Dunării la Galați, a anunțat Executivul comunitar, într-un comunicat. Marca patrimoniului european se acordă clădirilor, documentelor, muzeelor, arhivelor, monumentelor sau evenimentelor care au jucat un rol important în crearea Europei de astăzi. Este menită să-i facă pe cetățeni, în special pe cei tineri, să înțeleagă și să aprecieze mai bine patrimoniul comun și diversificat al Uniunii Europene. Un grup de experți independenți din întreaga UE a desemnat siturile, dintre cei 21 de candidați preselectați de statele membre participante. Prin decizia adoptată de CE, numărul total de situri care dețin Marca patrimoniului european se ridică la 60.
„Patrimoniul cultural este sufletul Europei. Aceste situri minunate reflectă istoria noastră bogată, fiind manifestări geografice ale esenței noastre. Siturile care poartă Marca patrimoniului european se numără printre cele mai mari cadouri pe care Europa le poate oferi și este de datoria noastră să le păstrăm cu orice preț”, a declarat comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel.
Palatul Comisiei Europene a Dunării: Galați, 1896 este o clădire istorică din Galați, construită special pentru a fi sediul Comisiei Europene a Dunării (European Commission of the Danube, ECD). Instituția a fost înființată după Congresul de pace de la Paris din 1856 pentru a reglementa regimul navigației pe fluviu. În cele din urmă, ECD s-a transformat într-o organizație mai complexă. Situl a fost sediul unei organizații internaționale importante care a contribuit la sporirea integrității europene și la dezvoltarea pașnică a Europei.
Cei interesați pot găsi mai multe informații despre cele 12 noi situri aici.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”