MOL Group Cards - adaptat nevoilor tale
CE investește 2,9 miliarde euro pentru a stimula proiectele tehnologice care contribuie la obiectivul zero emisii nete

CE investește 2,9 miliarde euro pentru a stimula proiectele tehnologice care contribuie la obiectivul zero emisii nete

Telex » Știri astăzi, 9:47  

Comisia Europeană (CE) a anunțat o finanțare totală de 2,9 miliarde euro pentru 61 de proiecte tehnologice de vârf care contribuie la obiectivul zero emisii nete, a anunțat Executivul comunitar, într-un comunicat. „Finanțarea provine din Fondul pentru inovare, utilizând veniturile provenite din schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS). Aceste granturi vin în urma unei prime cereri de propuneri pentru tehnologii care contribuie la obiectivul zero emisii nete (cererea IF24), lansată în decembrie 2024, cu scopul de a consolida poziția de lider tehnologic a Europei și de a accelera implementarea unor soluții inovatoare de decarbonizare”, se menționează în comunicat.

Proiectele selectate acoperă 19 sectoare industriale, 18 țări și niveluri diferite, reflectând ambiția UE de a decarboniza printr-o gamă largă de tehnologii și aplicații. Accentul se pune pe industriile mari consumatoare de energie, energia din surse regenerabile și stocarea energiei, mobilitatea și clădirile cu zero emisii nete, producția de tehnologii curate și gestionarea industrială a carbonului.

Cele 61 de proiecte au potențialul de a reduce în mod semnificativ emisiile de gaze cu efect de seră, reducând aproximativ 221 de milioane de tone de CO2 echivalent în primul deceniu de funcționare. Această cifră este comparabilă cu emisiile anuale ale unui număr mediu de 9,9 milioane de autoturisme europene. Această reducere va sprijini în mod direct obiectivul UE de realizare a neutralității climatice până în 2050.

Dezvoltatorii celor 61 de proiecte de succes au fost invitați să înceapă faza de pregătire a acordului de grant cu Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA). În această etapă, Comisia și promotorii de proiecte selectați vor finaliza contractul de finanțare – confirmând bugetul, calendarul, rezultatele tehnice și responsabilitățile juridice. Rezultatele acestui proces vor fi confirmate în prima jumătate a anului 2026.

Utilizând venituri estimate la 40 miliarde euro din EU ETS, Fondul pentru inovare urmărește să stimuleze investițiile în tehnologii de vârf, cu emisii scăzute de dioxid de carbon și cu zero emisii nete pentru a sprijini tranziția Europei către neutralitatea climatică.

Cererea de propuneri a atras 359 de candidaturi, solicitând un sprijin total de 21,7 miliarde euro – de peste nouă ori mai mare decât bugetul disponibil de 2,4 miliarde euro. Acest răspuns copleșitor confirmă atât maturitatea sectorului european al tehnologiilor care contribuie la obiectivul zero emisii nete, cât și angajamentul ferm de decarbonizare, în conformitate cu Pactul pentru o industrie curată. Aceste rezultate aduc portofoliul Fondului pentru inovare la peste 270 de proiecte, cu angajamente în valoare de 15,6 miliarde euro.

Toate proiectele premiate au fost selectate printr-o evaluare efectuată de experți independenți pe baza următoarelor criterii: potențialul acestora de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, gradul de inovare, maturitatea proiectelor, reproductibilitatea și eficiența din punctul de vedere al costurilor.

Tot în 2024, Comisia a organizat prima cerere de propuneri specifică pentru proiecte de fabricare a celulelor de baterii pentru vehicule electrice, împreună cu a doua sa licitație de hidrogen din surse regenerabile în cadrul Băncii Europene pentru Hidrogen în cadrul Fondului pentru inovare. Se preconizează că acordurile de grant atât pentru cererea de propuneri, cât și pentru licitație vor fi semnate înainte de sfârșitul acestui an.

Comisia se pregătește să lanseze următoarele cereri de propuneri în cadrul Fondului pentru inovare la începutul lunii decembrie 2025.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.