Ilie Bolojan: România, jucător cu potențial în industria de apărare din sud-estul Europei prin parteneriatul cu Rheinmetall
      Telex » Știri
      
      astăzi, 9:25   
      
România începe să se profileze ca un jucător cu potențial în industria de apărare din sud-estul Europei prin parteneriatul cu compania Rheinmetall AG, a declarat prim-ministrul Ilie Bolojan, citat de Agerpres. Șeful Executivului a participat, luni, la ceremonia de semnare a acordului acționarilor pentru înființarea și funcționarea Rheinmetall-Victoria, între Pirochim Victoria SA și Rheinmetall AG, alături de CEO-ul companiei, Armin Papperger.
„Sunt onorat să închidem această semnare de contract, care este, practic, finalul unei negocieri, dar și începutul unui alt pachet de negocieri importante pe care-l vom derula în cursul zilei de astăzi (luni, n.r.). Cu acest parteneriat, România începe să se profileze ca un jucător cu potențial în industria de apărare din sud-estul Europei. Mă bucur că Rheinmetall vede în noi un partener important și serios și își consolidează prezența în România”, a declarat Ilie Bolojan, în cadrul declarațiilor comune de presă susținute alături de CEO-ul companiei Rheinmetall AG.
Viitoarea fabrică de pulberi de la Victoria înseamnă „o investiție de o jumătate de miliard de euro, aproximativ 700 de locuri de muncă noi, dar, mai ales, avantajul de a produce pulberi în România”, a subliniat premierul.
Totodată, el a salutat disponibilitatea Rheinmetall de a renegocia contractul de asociere cu partea română. „În așa fel încât o parte din lanțul de aprovizionare al viitoarei fabrici să fie unul local. În acest fel, unitatea de producție va fi mai bine integrată în economia românească. Mulțumesc companiei pentru disponibilitatea de a lucra cu furnizori din România, în așa fel încât companii românești, care sunt competitive, să-și dezvolte capacitățile de producție și să se integreze în lanțul industriei europene de apărare”, a declarat Bolojan.
El a mulțumit și celor implicați în negocieri de-a lungul timpului, menționându-i pe ministrul Economiei, Radu Miruță, și pe reprezentanții Ambasadei Germaniei la București. „În egală măsură salut, practic, semnarea, pentru că este o materializare rapidă a Planului de acțiune România-Germania, semnat în urmă cu câteva luni, și sper că este un bun început al unei cooperări economice și mai intense în domeniul apărării cu firmele germane”, a declarat Bolojan.
Premierul a subliniat că, după mulți ani în care industria națională de apărare a fost puțin solicitată, România intră într-o nouă etapă, ca urmare a situației de securitate din estul Europei.
„Suntem foarte aproape de a stabili cu exactitate proiectele care vor fi dezvoltate și finanțate prin programul SAFE al Uniunii Europene. Ceea ce facem astăzi și în aceste zile este să definitivăm negocierile pentru accesarea fondurilor europene prin programul SAFE și ne așteptăm ca aceste negocieri să fie finalizate în a doua jumătate a acestei luni. Vom avea apoi o ședință a CSAT în care vom aproba aceste planuri de dotări în a doua jumătate a lunii noiembrie, apoi le vom prezenta Comisiei Europene”, a mai declarat Bolojan.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
   






Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ