CECCAR Bistrița-Năsăud: Dezbatere privind OMFP nr. 470/2018
Numărul 4, 6-12 februarie 2018 » Agenda CECCAR
Profesioniști contabili din județul Bistrița-Năsăud au participat, ca urmare a modificării unor reglementări care le vizează în mod direct activitatea, la o întâlnire profesională organizată de filiala Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR). Astfel, în data de 29 ianuarie a.c., la sediul filialei Bistrița-Năsăud a Corpului a avut loc întâlnirea bilunară cu prezentarea temei OMFP 470/2018; Exercitarea profesiei de expert contabil; Codul național al profesioniștilor contabili, la care au participat membri ai filialei CECCAR, președintele, Paraschiva Sigartău, și directorul executiv, Login Poni.
Prin intrarea în vigoare, la 23 ianuarie a.c., a Ordinului Ministerului Finanțelor Publice (OMFP) nr. 470/2018, s-au adus o serie de precizări privind principalele aspecte legate de întocmirea și depunerea situațiilor financiare anuale și a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unitățile teritoriale ale ministerului de resort. Totodată, OMFP nr. 470/2018 aduce o serie de modificări și completări la Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin OMFP nr. 1.802/2014, precum și la Reglementările contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, aprobate prin OMFP nr. 2.844/2016. Prezentările au fost susținute de Lucia Axenie, expert contabil, și Gabriela Bungardean, auditor de calitate.




Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”
La Iași, un festival dedicat muzicii și gândirii creatoare
11 februarie 2026: Bucureștiul, capitală mondială a dansului
Viața cultural-artistică: oferte generoase pentru fiecare weekend
Expoziția „Fă rai din ce ai” – viața reală motivează și inspiră creația
Ziua Culturii Naționale: promovarea valorilor care inspiră și stimulează creația