CECCAR Brașov: Membrii filialei, în dialog cu reprezentanți ai AJFP
Numărul 25-26, 30 iun. - 13 iul. 2020 » Agenda CECCAR
În data de 16 iunie a.c., Filiala CECCAR Brașov a organizat o întâlnire de lucru a profesioniștilor contabili din județ cu reprezentanți ai Agenției Județene a Finanțelor Publice (AJFP), cu tema Bonificații pentru impozitul pe venit și contribuțiile sociale aferente anului 2019 declarate de persoane fizice prin Declarația unică conform prevederilor OUG nr. 69/2020 și Ordinul ANAF nr. 1.107/2020. Noutăți privind înregistrarea persoanelor fizice și juridice în SPV.
„Reprezentanții AJFP au prezentat cuantumul bonificațiilor acordate la plata impozitului de venit, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate. Aceștia au subliniat că obligațiile fiscale se sting prin plată sau compensare, integral până la data de 30 iunie 2020. S-au prezentat și condițiile care trebuie îndeplinite pentru acordarea acestor bonificații”, au transmis oficialii filialei.
Totodată, reprezentanții AJFP au prezentat membrilor Corpului noutățile privind înregistrarea persoanelor fizice și juridice în Spațiul Privat Virtual. „Cei 130 de membri care au participat la întâlnirea online au apreciat răspunsurile clarificatoare ale reprezentanților AJFP”, au conchis oficialii filialei Corpului.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”