CECCAR Călărași: Ședință a Comisiei de Dialog Social
Numărul 37, 26 sept. - 9 oct. 2017 » Agenda CECCAR
Instituția Prefectului – Județul Călărași a găzduit joi, 21 septembrie a.c., ședința lunară a membrilor Comisiei de Dialog Social.
George Coman, directorul executiv al Filialei CECCAR Călărași, a participat la întrunire, alături de George Iacob, prefectul județului, Nicolae Ceară, șeful Biroului Selectare, programare și analiză, Inspecție fiscală – Administrația Județeană a Finanțelor Publice, Cristian Nicolae Pârvan, reprezentantul Confederației Naționale a Patronatului Român, Valentin Robescu, membru CNSLR Frăția și președintele SANITAS Călărași.
Printre subiectele dezbătute cu prilejul acestei întâlniri s-au numărat modificările aduse Codului fiscal și proiectele legislative din domeniu, aflate în dezbatere publică. A fost discutată, totodată, OG nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA, fiind prezentate punctele de vedere ale organizațiilor patronale cu privire la acest sistem.
Alte teme abordate de membrii Comisiei de Dialog Social la ședința amintită au fost Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și propunerile de modificare a acesteia.
(Copyright foto: kasto / 123RF Stock Photo)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”