CECCAR Ialomița: Simpozionul Contribuția fondurilor europene la dezvoltarea IMM, cu prilejul Săptămânii Globale a Antreprenoriatului
Numărul 45, 20-26 nov. 2018 » Agenda CECCAR
Cu prilejul Săptămânii Globale a Antreprenoriatului, Filiala CECCAR Ialomița a organizat, în data de 15 noiembrie a.c., simpozionul cu tema Contribuția fondurilor europene la dezvoltarea IMM. La eveniment au participat experți contabili și contabili autorizați, reprezentanți ai autorităților locale și județene, președinți de patronate și antreprenori, respectiv delegați ai autorităților care gestionează fonduri europene.
„În această săptămână, în centrul atenției globale s-au aflat întreprinderile mici și mijlocii (IMM), ca principali factori de progres și inovare ai mediului economic și social”, au menționat reprezentanții filialei Ialomița. Prin intermediul acestui simpozion s-a urmărit prezentarea principalelor modalități de sprijinire a inițiativelor antreprenoriale, fiind pus accentul pe informațiile ce țin de accesul întreprinzătorilor la finanțare. De asemenea, în cadrul lucrărilor simpozionului au fost exprimate atât punctele de vedere ale instituțiilor finanțatoare, cât și experiențele antreprenorilor care au beneficiat de fonduri europene.
În încheierea evenimentului, Camelia Malama, expert contabil și președintele Consiliului Filialei CECCAR Ialomița, a declarat următoarele: „Vreau să cred că în această perioadă de finanțare lucrurile se vor schimba în bine, vreau să cred că am învățat cu toții din lecțiile trecutului și, mai ales, că am înțeles lecția fundamentală. Fondurile europene chiar sunt un motor de creștere a economiei, de dezvoltare a localităților, de schimbare în bine a vieții noastre, și poate încercăm și noi, alături de toți cei implicați în ceea ce reprezintă acest proces al fondurilor europene, să schimbăm percepția asupra procesului necesar accesării și implementării. Da, este greu, dar rezultatele sunt spectaculoase, chiar fac să creștem cu zece ani mai repede și eu cred că merită efortul și riscul asumat”.










Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”