CFR Călători suplimentează cu vagoane „Trenurile Soarelui”; pe perioada „Beach Please” sunt două trenuri în plus
Telex » Știri
10 iulie 2025
CFR Călători suplimentează cu vagoane capacitatea de transport a tuturor celor 54 de trenuri din programul estival „Trenurile Soarelui”, iar cu ocazia Festivalului „Beach Please” vor circula suplimentar două trenuri, a anunțat, miercuri, operatorul național feroviar de călători. „Numărul turiștilor care profită de vacanță și care aleg să călătorească cu trenul în această perioadă este în continuă creștere. În aceste condiții, CFR Călători suplimentează operativ cu vagoane capacitatea de transport a tuturor celor 54 de trenuri din programul estival «Trenurile Soarelui». Astfel, sunt puse la dispoziția pasagerilor aproximativ 24.000 de locuri zilnic dinspre toate regiunile țării către litoralul Mării Negre”, se arată în comunicatul CFR Călători, citat de Agerpres.
De asemenea, cu ocazia Festivalului „Beach Please”, pe ruta Constanța - Mangalia și retur, în perioada 9-14 iulie va circula suplimentar o pereche de trenuri Regio cu o capacitate de peste 700 de locuri, astfel: R 13881 cu plecare din Constanța la ora 22:02 și sosire în Mangalia la ora 23:32, cu opriri în toate stațiile de pe această rută; R 13882 cu plecare din Mangalia la ora 3:15 și sosire în Constanța la ora 4:36, cu opriri în toate stațiile de pe această rută.
„Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport și pentru a ne putea adapta cât mai bine capacitatea de transport la numărul de locuri solicitat, CFR Călători recomandă pasagerilor cumpărarea cu anticipație a legitimațiilor de călătorie. Înainte de urcarea în tren, recomandăm tuturor călătorilor să se asigure că au legitimație de călătorie și după caz, documentele aferente pentru transport, pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare”, precizează CFR Călători.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”