CNAB: Prima etapă de modernizare a infrastructurii aeroportuare pe Aeroportul Otopeni a fost finalizată
Telex » Știri
astăzi, 9:20
Prima etapă de modernizare a infrastructurii aeroportuare pe Aeroportul Otopeni a fost finalizată, fiind incluse mai multe obiective majore, precum extinderea unei platforme de îmbarcare-debarcare a pasagerilor și construirea unei noi căi de rulare a aeronavelor, informează Compania Națională Aeroporturi București (CNAB). Potrivit unui comunicat citat de Agerpres, contractul a fost adjudecat în decembrie 2022 de către SC Porr Construct, valoarea totală pentru proiectare și execuție fiind de aproximativ 75 milioane de euro.
Reprezentanții companiei susțin că lucrările de modernizare au fost recepționate pe o suprafață totală de 500.000 mp, prevăzute în cadrul etapei 2023 - 2025 din „proiectul de creștere a capacității operaționale a Aeroportului Henri Coandă și de optimizare a condițiilor de operare a aeronavelor”.
„Investiția a inclus mai multe obiective majore pentru modernizarea Aeroportului Internațional Henri Coandă București. Astfel, s-a realizat extinderea platformei nr. 2 de îmbarcare-debarcare a pasagerilor. Odată cu finalizarea acestor lucrări suprafață a crescut la 190.000 mp, ceea ce a mărit capacitatea de parcare a aeronavelor cu 28 de poziții pentru aeronave cod C (ex: Airbus A320, Boeing B737). Unele dintre aceste poziții vor fi utilizate, de asemenea, pentru parcarea a 3 aeronave cod E (ex: Boeing B777, Airbus A330)”, se menționează în comunicat.
De asemenea, reprezentanții companiei precizează că „a fost construită o nouă cale de rulare a aeronavelor, s-au executat lucrări de modernizare pe o suprafață de 310.000 mp la cele cinci căi de rulare aferente Pistei 08L-26R de decolare/aterizare și s-au realizat două drumuri rapide care asigură accesul echipamentelor de handling către avioanele de pe platformele aeroportuare”.
Conform sursei citate, această etapă a prevăzut și „realizarea de lucrări la structurile rutiere aeroportuare, la sistemele de preluare a apelor pluviale de pe suprafețele de mișcare, dar și la sistemul de balizaj și la cel de iluminat LED”.
Proiectul se înscrie în strategia de conformare la specificațiile Regulamentului Uniunii Europene nr. 139/2014 al Comisiei Europene privind stabilirea cerințelor tehnice și a procedurilor administrative referitoare la aerodromuri, se mai arată în document.
„Compania Națională Aeroporturi București a inițiat deja demersurile pentru realizarea Etapei a II-a a modernizării și creșterii capacității operaționale a infrastructurii la Aeroportul Henri Coandă, lansând licitația publică pentru modernizarea Pistei nr. 1 de decolare/aterizare, cel mai important proiect de investiții din istoria Aeroportului Henri Coandă”, susțin reprezentanții companiei.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)







O inițiativă de succes: „7 zile, 7 arte”
„Cultura ca bun public”, temă de dezbateri și inițiative
Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio
Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne