Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio
Numărul 45, 19-25 nov. 2025 » Eveniment
În ziua apariției numărului de față al publicației noastre, 19 noiembrie, este programat Concertul festiv prilejuit de a 85-a aniversare a uneia dintre cele mai prestigioase formațiuni muzicale din țara noastră, Corul Academic Radio.
Înființarea, în 1940 – an marcat de declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial, de dramaticele pierderi de teritoriu suferite de țara noastră, de privațiuni tot mai mari – a Corului postului național de radio a reprezentat o sursă de optimism, de bucurie, nu numai pentru melomani, ci și pentru întreaga populație a României, pentru conaționalii noștri de pretutindeni. A fost o nouă confirmare a rolului cântecului în viața culturală, în istoria poporului român. Până și în vremurile cele mai grele, emisiunile de radio realizate cu participarea Corului acestei instituții audiate de milioane și milioane de ascultători au constituit un suport tonic, un izvor de optimism în împlinirea cerințelor de ordin spiritual ale generațiilor care s-au succedat.
În arhiva sonoră a Radiodifuziunii Române se află un tezaur inestimabil de înregistrări cu performanțele Corului Academic. Nu numai concertele destinate îmbogățirii fonotecii Radio, ci și cele susținute în diferite edificii culturale din numeroase localități depun mărturie a unei activități neîntrerupte, ascendente care sunt parte organică a patrimoniului național și universal.
Concertul aniversar din 19 noiembrie este conceput de organizatori într-o asemenea manieră încât să fie reprezentativ pentru Corul Academic Radio atât prin performanță muzicală, cât și prin repertoriul abordat de-a lungul timpului și timpurilor. Ne referim la selecția riguroasă a pieselor corale care definesc acest gen interpretativ de la oratorii, cantate, madrigale până la poeme, balade și colinde. Sunt adevărate comori muzicale, care marchează o evoluție remarcabilă în materie de creație muzicală, sub semnul actului cultural de cea mai înaltă calitate.
Repertoriul stabilit este conceput pentru a oferi o imagine de sinteză a palmareselor Corului, a evoluției acestuia în cei 85 de ani de existență, legată nu numai de creațiile marilor compozitori și dirijori români și străini, care au excelat și în domeniul muzicii corale, ci și de sfera mult mai largă a artelor. În acest context, este de subliniat că, încă din anii ʼ30 din secolul trecut, când s-a construit sediul Radioului de pe strada General Berthelot nr. 60-62, s-a rezervat spațiul cel mai mare sălii destinate înregistrării prestațiilor Corului instituției. Când în anii ʼ50 s-a construit noua și moderna clădire a Radiodifuziunii Române la numerele 60-64 de pe aceeași stradă s-a ridicat și Sala de Concerte Radio, cu o capacitate de aproape 1000 de locuri, cu foaiere generoase, cu o acustică perfectă și cu mijloace de înregistrare și difuzare dintre cele mai performante, inclusiv digitale. Sala de Concerte Radio a fost gazda permanentă a Corului Academic ale cărui prestații artistice s-au bucurat de o consacrare universală.
Pentru seara aniversară este programată și lansarea celui mai recent Compact-Disc al Corului, care conține piese dedicate sărbătorilor de iarnă, colinde intrate în conștiința publică drept bijuterii muzicale. Așa cum s-a demonstrat, de-a lungul zecilor și zecilor de turnee din țară și din străinătate, concertele programate în aceste zile vor marca în aceste zile, cu siguranță, o treaptă mai înaltă în istoria prestigiosului Cor.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)





Sărbătoare în lumea muzicală: împlinirea a 85 de ani de existență a Corului Academic Radio
Într-un turneu memorabil, Orchestra Simfonică București reinterpretează capodopere ale muzicii clasice
Constelația artelor pe „ecranele” Institutului Cultural Român
Educația prin lectură, un obiectiv major susținut prin inițiative valoroase
Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului