CNAIR: Oferte pentru proiectarea modernizării rețelei rutiere din proximitatea Bucureștiului

CNAIR: Oferte pentru proiectarea modernizării rețelei rutiere din proximitatea Bucureștiului

Telex » Știri 21 martie, 10:00  

Patru operatori economici au depus oferte pentru elaborarea studiului de fezabilitate privind modernizarea/lărgirea DN 1 între Aeroportul Henri Coandă și Nodul A0, la profil 3+3, iar alți patru și o asociere sunt interesați de realizarea studiului de fezabilitate referitor la nodurile rutiere necesare pentru asigurarea conectivității la autostrada A7, tronson Buzău - Focșani, în zona Boboc - Cochirleanca, autostrada A2, în zona Fetești - Borcea, și la autostrada A0, în zona Clinceni, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al CNAIR, citat de Agerpres, miercuri a avut loc depunerea ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului având ca obiect "Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru Modernizare/Lărgire DN 1 între Aeroport Henri Coandă - Nod A0 la profil 3+3".

Obiectivul general al proiectului este modernizarea/lărgirea la profil 3+3 a sectorului de pe DN 1 cuprins între Aeroportul Henri Coandă - Nod A0 în vederea realizării conexiunii cu obiectivul autostrada de centură București A0, cu separarea completă a traficului pe distanța propusă și cu posibilitatea virajului la stânga pentru întoarcere după nodul A0, pe direcția București - Ploiești.

Durata contractului este de 8 luni, din care 7 luni pentru realizarea studiului de fezabilitate. Valoarea estimată a contractului este de 1,531 milioane de lei, fără TVA, iar sursa de finanțare va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile.

De asemenea, precizează CNAIR, în cursul acestei săptămâni, a avut loc depunerea ofertelor pentru procedura de atribuire a contractului având ca obiect "Elaborare Studiu de Fezabilitate Noduri rutiere pentru asigurare conectivitate la Autostrada A7, Tronson Buzău - Focșani în zona Boboc - Cochirleanca, Autostrada A2 în zona Fetești - Borcea și la Autostrada A0 în zona Clinceni".

Durata contractului este de 8 luni, din care 7 luni pentru realizarea studiului de fezabilitate.

Valoarea estimată a contractului este de 2,107 milioane de lei, fără TVA, iar sursa de finanțare va fi asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Nodul rutier de pe autostrada A7, în zona Boboc - Cochirleanca, respectiv nodul de pe autostrada A2, în zona Fetești - Borcea, prezintă o utilitate duală civilă - militară, deservind baza aeriană Boboc, respectiv baza aeriană Borcea din punct de vedere militar.

Nodul rutier de pe autostrada A0 va permite accesul de pe drumurile existente în zona Clinceni la autostrada de centură București.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.