Coaliția pentru Dezvoltarea României: Modificările D394 sunt binevenite, însă este încă necesară simplificarea formularului
Telex » Știri
1 aprilie 2016
„Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) apreciază deschiderea conducerii ANAF pentru dialog cu reprezentanţii mediului de afaceri în privinţa conţinutului formularului D394 privind TVA. Progresele realizate ca urmare a discuţiilor cu reprezentanţii ANAF s-au materializat în amânarea modificării formularului până la data de 1 iulie 2016, ceea ce oferă contribuabililor timp suplimentar pentru adaptarea sistemelor informatice, precum şi eliminarea prevederilor legate de aplicarea sa pentru informaţii retroactive”, se arată într-un comunicat al Coaliţiei. Noul model de formular limitează, de asemenea, şi situaţiile în care este solicitată declararea CNP-ului cumpărătorilor, toate aceste aspecte fiind probleme pe care comunitatea de afaceri le-a identificat în privinţa acestui formular.
Reprezentanţii CDR precizează că înţeleg rolul şi susţine lupta ANAF împotriva celor care practică evaziunea fiscală, asumându-şi obligaţiile de raportare care să sprijine ANAF în demersurile sale. În acelaşi timp, CDR consideră că dialogul cu ANAF trebuie să continue până la intrarea în vigoare a noului formular D394, astfel încât aspecte precum declararea plajelor multiple de facturi, a facturilor de stornare sau a celor anulate, obligativitatea declarării tuturor încasărilor efectuate pe baza bonurilor fiscale etc. să fie reevaluate prin prisma costurilor foarte mari generate pentru contribuabilii oneşti în legatură cu implementarea corectă a noului formular, ce presupune modificări semnificative ale sistemelor IT şi costuri suplimentare de personal în departamentele financiar-contabile. „Pentru aceste aspecte semnalate, de asemenea, de membrii CDR, considerăm necesare noi discuţii cu reprezentanţii ANAF şi ai Ministerului Finanţelor Publice deoarece, din punctul nostru de vedere, mai există spaţiu semnificativ de îmbunătăţire, flexibilizare şi simplificare a formularului D394”, se mai precizează încomunicat. (Al.R.)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”