Companiile aeriene solicită UE să amâne obligația de a utiliza combustibilii sintetici

Companiile aeriene solicită UE să amâne obligația de a utiliza combustibilii sintetici

Numărul 11, 25-31 mar. 2026  »  Lumea în care trăim

Principala asociație care reprezintă companiile aeriene europene a solicitat, zilele trecute, Uniunii Europene să amâne termenul limită, stabilit pentru 2030, privind utilizarea obligatorie a combustibililor sintetici pentru aviație, argumentând că aceste produse nu vor fi fabricate în cantități suficiente, informează AFP, preluată de Agerpres. În schimb, obiectivul general, privind o cotă de 6% de combustibili de aviație sintetici (SAF) peste patru ani, „poate fi menținut, cu condiția ca prețurile SAF să scadă semnificativ”, a apreciat Airlines for Europe (A4E), într-o conferință de presă organizată la Bruxelles.

În conformitate cu regulamentul european RefuelEU adoptat în 2023, companiile aeriene trebuie să integreze progresiv mai mult SAF în rezervoarele de combustibil ale aeronavelor lor. Stabilită în prezent la 2%, această rată de amestecare trebuie să crească la 6% în 2030, 20% în 2035 și 70% în 2050.

Mai mult, începând cu 2030, 1,2% din combustibilul pentru avioane trebuie să fie de tip sintetic sustenabil, ceea ce înseamnă că trebuie să fie produs din hidrogen „verde” și CO2, mai degrabă decât din biomasă, cum este cazul combustibilului sintetic convențional. Această rată trebuie, și ea, să crească treptat și să ajungă la 35% până în 2050.

Până la acest termen, întregul sector aviatic s-a angajat să nu mai contribuie la încălzirea globală. În prezent, acesta reprezintă aproximativ 3% din emisiile globale de CO2, dar aeronavele emit și alte gaze și dâre de condensare.

Producția de combustibili sintetici sustenabili, cunoscuți și sub numele de „eSAF”, rămâne experimentală și foarte costisitoare.

„eSAF rămâne o tehnologie în plină dezvoltare, iar unitățile de producție care au primit deja decizii finale de investiții se așteaptă să producă doar 0,71% din volumele necesare” de către UE în 2030, a argumentat A4E. Această asociație, care reprezintă cele mai mari grupuri aeriene europene (Lufthansa, Ryanair, Air France-KLM, IAG, easyJet etc.), a solicitat amânarea termenului limită din 2030 pentru obligațiile eSAF până când eSAF va fi disponibil în cantități suficiente la un preț accesibil.

Cea mai mare parte a combustibilului sintetic pentru avioane (SAF) de pe piață este fabricat din ulei de gătit reciclat sau uzat sau din deșeuri animale. Costă de trei până la cinci ori mai mult decât combustibilul tradițional pentru avioane și reprezintă doar 0,3% din aprovizionarea globală cu combustibil pentru avioane.

Combustibilul sintetic sustenabil pentru avioane este fabricat din energie regenerabilă, cum ar fi dioxidul de carbon captat sau hidrogenul verde. Emite mai puțin carbon decât SAF-ul bio, dar este mult mai scump de fabricat.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.