Consiliul Concurenței analizează piața imobiliară din București
Telex » Știri
30 mai 2024
Consiliul Concurenței anunță că a demarat un studiu pe piața imobiliară rezidențială și nerezidențială din municipiul București, pentru a identifica posibile bariere care stau în calea dezvoltării industriei, dar și aspectele care pot induce în eroare consumatorul. Potrivit unui comunicat al instituției, în cadrul studiului, vor fi analizate relațiile între companiile active pe piață, dar și modul de operare al acestora în diferite faze de dezvoltare imobiliară.
Astfel, autoritatea de concurență vizează clarificarea aspectelor care pot afecta concurența și, implicit consumatorii, cum sunt legislația, ritmul de dezvoltare, cauzele care conduc la creșterea prețurilor sau la eventuala diminuare a calității în construcții.
„Ca urmare, Consiliul Concurenței va solicita informații de la actorii activi pe piața imobiliară, precum și opinia consumatorilor cu privire la calitatea construcțiilor, a facilităților disponibile sau a managementului acestora. La finalul analizei, Consiliul Concurenței va emite propuneri și recomandări pentru eliminarea problemelor identificate. Reamintim că prioritatea autorității de concurență este reprezentată de identificarea și eliminarea oricăror disfuncționalități manifestate în cadrul piețelor și remedierea eventualelor disfuncționalități privind accesul sau relațiile companiilor active pe piață. De asemenea, în cazul în care descoperă încălcări ale legii, inițiază procedurile necesare pentru a le sancționa”, se menționează în comunicatul instituției.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”