Consiliul Concurenței supune consultării publice proiectul de Ghid privind lotizarea în cadrul procedurilor de achiziție publică
Telex » Știri
2 decembrie 2021
Consiliul Concurenței anunță lansarea în consultare publică a proiectului de Ghid privind lotizarea în cadrul procedurilor de achiziție publică. Ghidul se adresează atât autorităților contractante, cât și operatorilor economici care participă la proceduri de atribuire pe loturi a contractelor de achiziție publică și a acordurilor-cadru, astfel încât să se elimine riscul unei posibile incidențe a legislației în domeniul concurenței. „Prin divizarea pe loturi și acordarea accesului unui număr cât mai mare de operatori economici specializați la procedură, deci a unei cât mai largi concurențe, autoritatea contractantă creează premisele pentru obținerea unor prețuri de achiziție mai reduse, în acord cu principiul eficienței utilizării fondurilor publice”, se menționează într-un comunicat al Consiliului Concurenței.
De asemenea, Ghidul prezintă atât avantajele, cât și dezavantajele divizării pe loturi a procedurilor de achiziție publică, măsurile de prevenire a practicilor anticoncurențiale pe care autoritățile contractante trebuie să le aibă în vedere în etapa pregătitoare a procedurii de atribuire, precum și indicatorii comportamentali care pot sugera o practică anticoncurențială. Proiectul de Ghid conține și informații referitoare la modalitățile în care autoritățile contractante și companiile pot sesiza Consiliului Concurenței posibile practici anticoncurențiale.
Persoanele interesate pot transmite Consiliului Concurenței propuneri și observații la proiectul de Ghid până la 3 ianuarie 2022 la adresa de e-mail licitatii@consiliulconcurentei.ro.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”