Contracția investițiilor publice provoacă îngrijorări legitime
Numărul 9, 24-30 mai 2016 » Revista presei economice
Realitățile economico-sociale autohtone reconfirmă mereu rolul decisiv al investițiilor publice, inclusiv în evoluția sectorului privat. Și aceasta în pofida declarațiilor „de principiu” potrivit cărora „statul ar trebui să se retragă tot mai mult din economie”. În acest sens, un punct de vedere interesant a fost emis de cunoscutul economist Ionel Blănculescu, în prezent senior adviser pentru România și Turcia în structura companiei Global Resources Partnership. Într-un amplu interviu acordat ziarului Bursa (18 mai a.c.), Ionel Blănculescu a declarat: „În ultimii câțiva ani, în jurul investițiilor publice din România – motorul creșterii economice sănătoase (nu a celei de astăzi, de care BNR s-a disociat) și al supraviețuirii marilor grupuri de companii din energie, resurse naturale, infrastructură, chiar finanțe –, investiții care atrag în raport de 1 la 6 și investiții private (adică la 10 milioane de euro investiții publice, partea privată finanțează proiecte cu 60 de milioane de euro), toate companiile mari și chiar și cele mai mici gravitează și se dezvoltă, deși nivelul acestor investiții publice a scăzut considerabil, spre zero”.




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”