Corina Crețu: circa 800 milioane euro alocate României de UE pentru modernizarea administrației publice
Telex » Știri
24 mai 2016
Aproape 800 de milioane de euro din fonduri ale Uniunii Europene (UE) au fost alocate României pentru reforma şi modernizarea administraţiei publice, în perioada 2014-2020, a afirmat, astăzi, comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu ministrul român al Finanţelor, Anca Dragu, la sediul Comisiei Europene din Bruxelles. „Fondurile structurale şi de investiţii europene reprezintă o mare parte din bugetul total disponibil pentru investiţii publice, iar întărirea capacităţii administrative în ceea ce priveşte gestionarea acestor fonduri va genera investiţii mai eficiente şi cu impact mai mare”, a afirmat Corina Creţu.
Potrivit unui comunicat de presă al Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti, cei doi oficiali au discutat, în principal, despre consolidarea capacităţii administrative în România şi modul în care CE poate să sprijine autorităţile române în acest demers.
(Sursa: Agerpres)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”