Crescătorii de păsări primesc ajutoare de la Guvern de aproape 110 milioane de lei
Telex » Știri
28 august 2020
Crescătorii de păsări primesc un ajutor de la Guvern pentru compensarea pierderilor generate de pandemia COVID-19 de aproape 110 milioane lei, informează Mediafax. Banii vor fi virați în conturile fermierilor până la 31 decembrie. Guvernul anunță că prin acest sprijin se doreşte susținerea activității crescătorilor din sectorul avicol, iar ajutorul de stat se acordă pe capacitatea de producție deținută de fermier, în funcție de speciile și categoriile de păsări.
Valoarea totală ce poate fi acordată pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole nu depășește echivalentul în lei a 100.000 euro.
Valoarea totală a schemei de ajutor este de 109,8 milioane de lei.
„Beneficiarii măsurii crescătorii de păsări, respectiv, întreprinderile individuale şi familiale, persoanele fizice autorizate, după caz, precum şi persoanele juridice care desfăşoară activitate de reproducție și/sau incubație și/sau creștere a păsărilor pentru carne sau ouă”, arată Guvernul.
Fermierii au la dispoziție 20 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a OUG pentru depunerea documentației.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)






Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”