Creștere de peste 87% a numărului de pasageri care au tranzitat aeroporturile din România, în 2022

Creștere de peste 87% a numărului de pasageri care au tranzitat aeroporturile din România, în 2022

Numărul 4, 1-7 feb. 2023  »  Breviar statistic

Peste 21 de milioane de pasageri au tranzitat aeroporturile românești, în cursul anului trecut, cu 87,53% mai mulți decât în anul 2021, arată datele Asociației Aeroporturilor din România, citate de Agerpres. Raportat la anul 2020, majorarea numărului de pasageri este cu aproape 192% mai mare, în 2022.

"Chiar dacă numărul total al pasagerilor de anul trecut este cu 9,55 procente sub nivelul maxim înregistrat înainte de pandemie (anul 2019), el depășește până și cele mai optimiste scenarii de trafic care au fost estimate pentru anul trecut, ceea ce înseamnă că aviația comercială din România a recuperat mai rapid decât așteptările pieței pierderile din anii de pandemie", se arată în comunicatul asociației de profil.

În ceea ce privește mișcările de aeronave (aterizări și decolări), în anul 2022, totalul de 220.681 înseamnă o creștere de aproape 32% față de nivelul din anul anterior, dar rămâne cu 17% mai mic comparativ cu valoarea din 2019.

"Pentru aviația civilă, ultimii ani au fost foarte dificili, dar iată că am reușit să recuperăm peste cifrele previzionate. A fost o revenire puternică, mai ales în lunile de vară, când pe unele aeroporturi din România au fost înregistrate valori de trafic mai mari decât cele din anul 2019. Există potențial foarte mare și estimăm că anul viitor vom depăși 24 de milioane de pasageri, iar dacă vorbim de estimări pe termen lung ne așteptăm ca în anul 2040 aeroporturile din România să înregistreze aproape 50 de milioane de pasageri", a declarat David Ciceo, președintele Asociației Aeroporturilor din România.

Pe de altă parte, traficul aerian de marfă a fost peste nivelul înregistrat înainte de pandemie. Astfel, anul trecut, pe aeroporturile din România au fost transportate 53.877 de tone de marfă, cu 5,8% mai mult decât în 2019.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.