CRPE: Cooperativele agricole din România și-au dublat cifra de afaceri, în ultimii ani

CRPE: Cooperativele agricole din România și-au dublat cifra de afaceri, în ultimii ani

Numărul 21, 29 mai - 4 iun. 2024  »  Analize și sinteze

Cooperativele agricole și-au dublat cifra de afaceri, în ultimii ani, iar în 2022, cele 1.235 de entități care au depus bilanțul financiar au raportat afaceri de 4,26 miliarde de lei, în creștere de aproape trei ori față de anul 2020, relevă o cercetare derulată de Centrul Român de Politici Europene (CRPE), în cadrul proiectului "CoopNet 3.0 - Creștem capacitatea cooperativelor micilor fermieri", relatează Agerpres. În același timp, în perioada 2017 - 2023, numărul membrilor asociați în cooperative agricole a crescut cu 263%, de la puțin peste 8.700 la aproape 23.000, iar principalele motivații invocate pentru înființarea unei astfel de cooperative sunt posibilitatea de a accesa fonduri europene (85% dintre respondenți), respectiv comercializarea produselor (84%).

PUBLICITATE
Potrivit rezultatelor sondajului, reprezentanții a aproximativ jumătate dintre cooperative au afirmat că acestea au fost înființate pentru a beneficia de scutirile fiscale acordate cooperativelor agricole și pentru a-și eficientiza activitatea. În schimb, 15% dintre tinerele cooperativele au declarat că au accesat fonduri publice (prin PNDR 2014-2020) și doar 6% că au obținut fonduri de la bănci sau instituții financiare nebancare (IFN-uri).

De asemenea, peste jumătate dintre respondenți (54%) au invocat faptul că accesul dificil la finanțare nu este singura problemă cu care se confruntă cooperativele agricole aflate la început. Astfel, 43% dintre acestea întâmpină greutăți în a intra pe piața de desfacere, iar 22% au probleme în a găsi personal calificat și/sau pregătit pentru roluri de suport (manager, jurist, agent de vânzări). Alte provocări sunt reprezentate de lipsa de viziune pentru dezvoltare (13%) și accesul dificil la tehnologii moderne (12%).

Cu toate acestea, datele centralizate de CRPE arată că, în doar trei ani, cooperativele și-au dublat ponderea în agricultura din România, până la 2.620 de astfel de entități, în 2023, în creștere cu 70% față de 2020. Dintre acestea, 2.526 erau în funcțiune.

Totodată, în 2022, cifra cumulată de afaceri a celor 1.235 de cooperative care au depus bilanțul financiar a fost de aproximativ 4,26 miliarde de lei, aproape de trei ori mai mare comparativ cu nivelul de 1,6 miliarde de lei, înregistrat în 2020. Raportat la dimensiunea întregului sector al agriculturii din România, cooperativele au ajuns să reprezinte, în 2022, aproximativ 4%, față de 2% în 2020, dublându-și practic cota de piață în numai trei ani.

O altă tendință ce iese în evidență este inversarea raportului dintre cooperativele de grad 1 (doar cu membri persoane fizice) și cele de grad 2 (care au și membri persoane juridice). Conform cercetării, dacă în 2017 peste trei cooperative din patru erau de grad 1, în 2020 ponderea acestora scăzuse la 63%, pentru ca în 2023 raportul să se inverseze, respectiv 33% erau cooperative de grad 1, față de 67% de grad 2.

Din datele Recensământului General Agricol, realizat în 2020, reiese că existau 2,88 milioane de exploatații agricole înregistrate în România, cu aproape un milion mai puține decât la recensământul din 2010.

"Tot în perioada 2020 - 2022 a crescut și ponderea numerică a cooperativelor mari, cu cifre de afaceri de peste 500.000 de lei pe an, în paralel cu scăderea ponderii micilor cooperative, ale căror cifre anuale de afaceri nu depășesc 50.000 de lei. Dacă în 2020 cooperativele mari reprezentau 39% din numărul total de cooperative, în 2022 acestea au ajuns să reprezinte, pentru prima oară, mai mult de jumătate (53%). În oglindă, ponderea micilor cooperative a scăzut rapid, de la 36% în 2020 la 23% în 2022, în timp ce cooperativele medii (cu cifre de afaceri între 50.000 și 500.000 de lei) se mențin, ca pondere, între 20% și 25%", notează sursa citată.

Sondajul a fost derulat de un consorțiu de ONG-uri format din Centrul Român de Politici Europene (CRPE), Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj (Civitas) și Centrul Comunitar de Mediere și Siguranță (CMSC), cu sprijinul financiar al Romanian-American Foundation. Cercetarea a constat în două componente: un sondaj realizat pe un eșantion de 153 de cooperative tinere (înființate între 2020 și 2023), respectiv un studiu de tip "desk research" ce a folosit informații furnizate de către Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), valabile la finalul anului 2022.

Cele două studii au fost realizate de CRPE, pentru a permite comparații cu datele dintr-o cercetare anterioară pe aceeași temă, realizată de aceeași organizație în anul 2020.

Proiectul CoopNet 3.0 este o extensie a activității din ultimii zece ani a unui consorțiu de organizații neguvernamentale format din Centrul Român de Politici Europene (CRPE), Fundația Civitas pentru Societatea Civilă Cluj (Civitas) și Centrul Comunitar de Mediere și Siguranță (CMSC), proiect susținut financiar de Romanian-American Foundation.

CRPE este unul dintre principalele think-tank-uri românești specializate în afaceri europene, care realizează, din 2009, cercetări în domeniul politicilor publice europene și naționale, implementează campanii de advocacy, dezbateri publice, programe de formare și campanii de implicare civică a cetățenilor în diferite domenii, precum democrație și buna guvernare, agricultură și dezvoltare rurală.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.