Dan Cărbunaru: Guvernul va respecta toate angajamentele din PNRR; este exclusă orice renegociere până în 2023
Telex » Știri
31 ianuarie 2022
Guvernul României va respecta toate angajamentele privind reformele și investițiile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), fiind exclusă demararea oricărui demers de renegociere până în 2023, când va fi prima oportunitate în acest sens, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. El a mai subliniat, în context, că reforma pensiilor rămâne un obiectiv cât se poate de important în cadrul PNRR.
„Guvernul României va respecta toate angajamentele privind reformele și investițiile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Este exclus să demarăm orice demers de renegociere, până în 2023, când va fi prima oportunitate în acest sens. Trebuie să ne concentrăm pe atingerea țintelor și jaloanelor, pentru ca românii să poată beneficia de miliardele de euro de care avem nevoie pentru susținerea economiei și ridicarea nivelului de trai. Așa cum premierul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat, în conferința de presă susținută alături de secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, reforma pensiilor este un obiectiv cât se poate de important, iar, la nivelul Guvernului, atenția trebuie să se concentreze astfel încât românii să beneficieze, după o viață de muncă, de un venit care să le permită să ducă un trai decent”, a declarat Dan Cărbunaru.
El a reamintit că, încă de la prima întrunire a Comitetului interministerial pentru PNRR, printre primele subiecte care au fost discutate s-a numărat reforma pensiilor. „Ca atare, este o țintă din PNRR, intră în ansamblul de reforme pe care Guvernul trebuie să le facă, astfel încât să poată să atragă banii pe care îi avem la dispoziție prin acest program. Vom continua să acordăm toată atenția necesară, astfel încât această reformă să se îndeplinească”, a mai transmis Dan Cărbunaru.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)







Toamna teatrală: un festival național la a XXXV-a ediție
Bucureștiul, capitala celui mai așteptat festival cinematografic al acestei toamne
Galați, octombrie 2025: epicentru al comediei teatrale românești
Festivalul Internațional de Teatru Independent, sub semnul ineditului
Două mari festivaluri într-un weekend cinematografic memorabil
Septembrie 2025, luna unor recorduri cultural-artistice
BIAS 2025, un show aviatic la superlativ
Festivalul „George Enescu”, un concert inaugural memorabil, o deschidere spre noi performanțe artistice