Depozitele în lei ale populației au crescut în ultimele 12 luni cu 6,7%
Telex » Știri
25 aprilie 2016
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat, la finalul lunii martie 2016, o creştere de 6,7% (10,0% în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, potrivit unui comunicat al Băncii Naţionale a României (BNR). Faţă de luna februarie, creşterea din martie a.c. a fost de 0,2%, atingându-se o valoare a depozitelor de 93 miliarde lei. Valoarea depozitelor constituite în bănci de firme şi populaţie s-a diminuat în luna martie 2016 cu 1,0% faţă de luna precedentă, până la nivelul de 248,25 miliarde lei.
„Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au diminuat cu 0,9%, până la nivelul de 83.203,1 milioane lei (exprimate în euro, depozitele în valută s-au redus cu 1,0%, până la 18.597,9 milioane euro). Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 6,5% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 5,0%); depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 5,9% (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 4,4%), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei au crescut cu 7,9% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice s-au majorat cu 6,3%)”, se precizează în comunicatul BNR. (Al.R.)




Turneele primăverii: spectacole așteptate în toate zonele țării
Corul Academic Radio, mereu în avanscena muzicii clasice și contemporane
Teatrul „Grivița 53” își consolidează pozițiile pe scena Zeiței Thalia
„Vivaldi Rocks”, o sărbătoare pentru melomani din țară și de peste hotare
Un spectacol muzical de excepție prin reinterpretarea unor capodopere clasice
Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”