Direcția Generală Antifraudă Fiscală poate solicita înregistrarea fiscală din oficiu
Numărul 48-49, 22 dec. 2021 - 11 ian. 2022 » Curier legislativ
Reprezentanții Direcției Generale Antifraudă Fiscală pot solicita motivat înregistrarea fiscală din oficiu a unui subiect de drept fiscal care nu și-a îndeplinit această obligație, potrivit Ordinului președintelui ANAF nr. 2.028/2021, publicat recent în Monitorul Oficial.
Actul normativ modifică Procedura de înregistrare fiscală, din oficiu sau la cererea altei autorități care administrează creanțe fiscale, a unui subiect de drept fiscal care nu și-a îndeplinit obligația de înregistrare fiscală, potrivit legii, aprobată prin OPANAF nr. 2.921/2016.
Potrivit referatului de aprobare ce a însoțit Ordinul nr. 2.028/2021 în varianta de proiect, fluxul procedural privind înregistrarea fiscală din oficiu se aplică de către compartimentele cu atribuții în domeniul înregistrării fiscale din cadrul organelor fiscale competente pe baza constatărilor proprii sau pe baza informațiilor comunicate de către unele compartimente cu atribuții de administrare fiscală, de organele de inspecție fiscală sau de alte autorități care administrează creanțe fiscale.
Titlul VI – Control fiscal din Codul de procedură fiscală stabilește competența privind efectuarea activității de control de către organele de inspecție fiscală și de funcționarii publici din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală. „Ca urmare, precizează inițiatorii proiectului, Direcția Generală Antifraudă Fiscală și structurile subordonate acesteia, în cadrul acțiunilor întreprinse, potrivit competențelor, pot constata situații în care un subiect de drept fiscal nu și-a îndeplinit obligația de înregistrare fiscală, potrivit legii”, se arată în documentul citat.
În consecință, a fost modificată Procedura de înregistrare fiscală, din oficiu sau la cererea altei autorități care administrează creanțe fiscale, a unui subiect de drept fiscal care nu și-a îndeplinit obligația de înregistrare fiscală, potrivit legii, prin includerea Direcției Generale Antifraudă Fiscală, ca structură care poate solicita motivat înregistrarea fiscală din oficiu.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Anul Brâncuși, debut spectaculos în prag de primăvară
ARCUB, la a 30-a aniversare. Deschiderea Stagiunii Internaționale de Teatru – 2026
La Muzeul BNR, o expoziție care... „face toți banii”
La Iași, un festival dedicat muzicii și gândirii creatoare
11 februarie 2026: Bucureștiul, capitală mondială a dansului
Viața cultural-artistică: oferte generoase pentru fiecare weekend
Expoziția „Fă rai din ce ai” – viața reală motivează și inspiră creația
Ziua Culturii Naționale: promovarea valorilor care inspiră și stimulează creația